Președintele USR, Cătălin Drulă a declarat că România are nevoie de o alternativă, iar USR este acea alternativă, afirmând că formaţiunea îşi propune să revină la guvernare.
„Cătălin Drulă a vorbit, cu ocazia Comitetului Politic al USR, despre viitorul României și despre cum poate USR schimba cu adevărat România, sufocată între un mamut corupt și birocratic și un băiat de la galerie care se închipuie lider extremist. Sunt trei lucruri pe care USR le va face pentru ca România să devină țara pe care ne-o dorim: oprim risipa din bani publici, investim în prioritățile adevărate ale țării, precum Educație, Sănătate, autostrăzi, energie verde și un mediu sănătos, promovăm în administrație oameni onești, profesioniști și muncitori”, a transmis USR, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, printre obiectivele politice ale președintelui USR Cătălin Drulă se numără:
– Revenirea la guvernare și implementarea celui mai amplu program de reforme al României de după 1989, Programul Național de Redresare și Reziliență, căruia USR i-a pus bazele;
– Extinderea administrației locale USR. Primarii, viceprimarii și consilierii locali și județeni USR au dovedit că pot lupta cu rețeaua instalată de PSD și PNL, că pot fi lideri la investiții și că administrația locală poate însemna cinste, profesionalism și dezvoltare.
Articolul Cătălin Drulă: România are nevoie de o alternativă/USR vrea să revină la guvernare apare prima dată în Ecopolitic.