Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, afirmă că agresiunea rusă nu poate fi în niciun fel justificată sau acceptată, iar Federaţia Rusă trebuie să suporte acum întreaga forţă a sancţiunilor internaţionale.
‘Vladimir Putin a început în această noapte un război nelegitim şi crud. Este o agresiune monstruoasă asupra unei ţări paşnice. Ataşamentul României faţă de principiile democratice şi faţă de idealul de libertate ne obligă să fim solidari cu Ucraina în aceste momente extrem de dificile’, a scris liderul USR, joi dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.
USR cere Guvernului să facă tot ce este posibil pentru a ajuta ‘ţara noastră vecină şi poporul ucrainean’.
‘Nu contează că suntem acum în opoziţie, vom sprijini aceste eforturi cu tot ce putem. Agresiunea rusă nu poate fi în niciun fel justificată sau acceptată. De aceea nu putem asista pasivi la distrugerea unui stat şi a unei naţiuni, a căror unică vină a fost că au vrut să îşi decidă singure soarta.
Federaţia Rusă trebuie să suporte acum întreaga forţă a sancţiunilor internaţionale’, a mai scris Cătălin Drulă.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în estul Ucrainei. După anunţul lui Putin, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării.