Președintele Cătălin Drulă anunță că USR cere adoptarea în ședința plenului reunit de mâine a unei declarații de solidaritate cu statul Israel și de condamnare a atacurilor din partea Hamas.
„În urmă cu 82 de ani, pe 9 octombrie 1941, începea deportarea evreilor din România în Transnistria. O manifestare a extremismului și xenofobiei în cel mai brutal mod. Astăzi este Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România. O zi în care trebuie să ne amintim de ororile împotriva evreilor pentru ca așa ceva să nu se mai repete niciodată. Tot astăzi am solicitat Parlamentului introducerea pe ordinea de zi a plenului reunit de mâine adoptarea unei declarații de solidaritate cu Israel și condamnare a atacurilor din partea grupării teroriste Hamas”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.
USR consideră că, în contextul atacurilor teroriste împotriva statului Israel, se impune luarea unei poziții ferme și de urgență de către Parlamentul României. Violența și luarea de ostatici nu sunt niciodată soluții, terorismul trebuie condamnat cu fermitate și în mod sistematic împotriva oricui ar fi îndreptat.
Articolul Cătălin Drulă: USR cere adoptarea unei declaraţii a Parlamentului de solidaritate cu statul Israel apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro