Preşedintele USR, deputatul Cătălin Drulă, a calificat, miercuri, drept ‘îngrijorătoare şi nejustificată’ poziţia Partidului Popular Austriac, care se opune intrării României în Schengen, remarcând că acest partid ‘este colegul şi fratele PNL’, context în care preşedintele şi premierul ar trebui să-i convingă că nu pot folosi ‘o temă rasistă împotriva României’.
‘Vedem o poziţie absolut îngrijorătoare şi nejustificată a guvernului austriac, condus de Partidul Popular Austriac, partidul care este colegul şi fratele PNL în familia popularilor europeni. Partidul Popular European, care este la guvernare şi care are premierul, cancelarul austriac şi ministrul de Interne, se pare că se opune intrării României şi Bulgariei în Schegen. Este o poziţie absolut nejustificată, iraţională, inamicală la adresa românilor şi a statului român şi sper că va exista până la urmă raţiune, sub presiunea celorlalte guverne europene, să se ia decizia potrivită’, a declarat Drulă la Parlament.
El a amintit că toate ţările susţin acum aderarea României la Schengen.
‘Noi am lucrat intens în aceste luni, şi vizibil, şi în spatele scenei, cu partenerii noştri din familiile politice europene şi aţi văzut că s-a rezolvat şi opoziţia Olandei. Toate ţările acum susţin aderarea României la Schengen. Sperăm ca cei care provin din PNL, preşedintele Iohannis, premierul Ciucă şi ministrul de Externe să convingă pe cei din Partidul Popular Austriac că nu pot folosi folosi o temă rasistă, extremistă, împotriva României şi să refuze acest drept legitim pentru care România aşteaptă de 15 ani’, a transmis liderul USR.
Premierul Nicolae Ciucă afirmă că România va merge ‘până la capăt’ cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI din 8 decembrie, subliniind că ‘starea de incertitudine nu mai poate continua’.