Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, vineri, cu însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, David Muniz, context în care au fost dezbătute subiecte de interes din domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi penală.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, cei doi oficiali au subliniat buna relaţie de colaborare dintre cele două state, aplicarea principiului cooperării loiale reflectându-se în principalele domenii subscrise cooperării judiciare (extrădare, asistenţă judiciară internaţională în materie civilă şi penală).
Discuţiile s-au centrat, de asemenea, pe sublinierea importanţei vitale a statului de drept, atât din perspectiva climatului de investiţii din România, cât şi din perspectiva unei guvernări eficiente, menţionează sursa citată.
Cu această ocazie, arată MJ, au fost dezbătute şi priorităţile României privind reforma sistemului judiciar.
La întâlnire a mai participat din partea Ambasadei SUA şi Paloma Gonzalez, consilier politic.