Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu experţii Comisiei Europene pe tema implementării PNRR, că unul dintre obiectivele pentru anul 2023 este ocuparea schemei de personal a DNA în proporţie de 85%.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis, marţi, AGERPRES, Predoiu, a avut, luni, o întâlnire online cu experţii Comisiei Europene în cadrul misiunii de monitorizare a progresului României privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilenţă (PNRR), pe agendă aflându-se analiza măsurilor de reformă generale şi specifice aflate în responsabilitatea Ministerului Justiţiei.
Ca obiective generale în domeniul Justiţiei, arată sursa citată, PNRR vizează asigurarea independenţei sistemului judiciar, îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei acestuia şi intensificarea luptei împotriva corupţiei, pentru realizarea cărora trebuie întreprinse următoarele acţiuni specifice: adoptarea Strategiei naţionale anticorupţie până în T4 2021; aprobarea strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar până în T1 2022; transpunerea directivei privind protecţia avertizorilor de integritate până în T1 2022; intrarea în vigoare a legii de creştere a atribuţiilor ANABI până în T2 2022; intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale, până în T4 2022.
Pentru anii 2023-2025, adaugă sursa citată, trebuie întreprinse acţiuni specifice precum: intrarea în vigoare a ‘Legilor justiţiei’ până în T2 2023; atingerea unui grad de ocupare de 85% din posturile de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie până în T2 2023; organizarea de sesiuni de instruire (300 în total) pentru judecători, procurori şi grefieri până în T4 2025; punerea în aplicare a cel puţin 70% din măsurile din Strategia naţională anticorupţie până în T4 2025; creşterea cu 50% a valorii bunurilor confiscate gestionate de ANABI până în T4 2025.
La finalul întâlnirii, Cătălin Predoiu a declarat, printre altele, că a semnat şi trimis proiectul de lege privind implementarea Directivei privind avertizorii de integritate.
‘Am trecut în revistă obiectivele din PNRR aflate pe agenda Justiţiei. În 2021 vom aproba noua Strategie Naţională Anticorupţie, transmisă de Ministerul Justiţiei spre avizare interministerială din 6 decembrie. Am semnat deja şi trimis în procesul de avizare interministerială proiectul de lege privind implementarea Directivei privind avertizorii de integritate, obiectiv cu termen de realizare în trimestrul I 2022. În 2022 avem alte obiective înscrise şi în Programul de guvernare, cum ar fi aprobarea în Parlament a proiectelor de modificare ale Codurilor penale’, a afirmat ministrul Justiţiei, citat în comunicat.
Un alt obiectiv pentru 2023, potrivit lui Predoiu, este ocuparea schemei de personal a DNA în proporţie de 85%, obiectiv ‘extrem de problematic’ în contextul deficitului de personal şi al prevederilor din legile justiţiei care ‘descurajează’ procurorii să participe la procesul de recrutare de noi procurori DNA, situaţie valabilă şi pentru DIICOT.
‘Am stabilit cu reprezentanţii Comisiei responsabili pentru PNRR un dialog constant, pentru a ne asigura că progresele României în domeniul Justiţiei sunt receptate şi bine notate la nivelul Comisiei Europene. Este important ca eforturile care se fac în domeniul Justiţiei să fie corect reflectate în toate tipurile de evaluări, cu atât mai mult cu cât în contextul confruntărilor politice interne, există deja conturată o linie de comunicare politică ce tinde să submineze încrederea Comisiei în eforturile deja puse în aplicare de Ministerul Justiţiei pentru recuperarea timpului pierdut în 2021’, a mai spus Predoiu.
El a adăugat că ministerul pe care îl conduce va asigura o comunicare onestă şi corectă, pe baza realităţilor din teren, atât cu reprezentanţii Comisiei, cât şi în spaţiul public intern, cu sistemul judiciar şi toate forţele politice, atât cele aflate la guvernare, cât şi cele din opoziţie.
‘Pentru realizarea obiectivelor din PNRR aflate pe agenda Justiţiei, MJ va coopera intens cu Parlamentul României, conducerea ministerului, prin ministru şi secretarii de stat, va fi prezentă în Parlament la lucrările comisiilor parlamentare, ori de câte ori aceste proiecte vor fi discutate. De asemenea, vom angaja un dialog constant cu parlamentarii membri ai comisiilor juridice ale Parlamentului României, pentru a accelera adoptarea proiectelor de lege trimise de Ministerul Justiţiei, prin Guvern, în Parlament’, a precizat ministrul Justiţiei.