AcasăPoliticaCâți bani primesc în plus la salariu profesorii debutanți, în 2023

Câți bani primesc în plus la salariu profesorii debutanți, în 2023

Salariile profesorilor debutanti ar urma sa creasca, în medie, cu 7,31% in 2023, adică 165 de lei. Declaratia a fost facuta de ministrul Ligia Deca, la audierea de la Parlament pe tema bugetului pe 2023 pentru Ministerul Educatiei, potrivit senatorului USR Stefan Palarie. 

”165 de lei. Acesta este răspunsul real, dar trist, pe care ministrul educației, Ligia Deca, NU A ȘTIUT să îl dea azi, chiar și cu ajutorul tuturor consilierilor și secretarilor de stat, citit de pe hârtie. Cu atât va crește salariul unui PROFESOR DEBUTANT conform bugetului, în 2023. Este adevărul necoafat al educației, sub noianul de vorbe frumoase și promisiuni cu noile legi ale educației. La prima vizită în Parlament după abia două luni, ministrul educației s-a pierdut în procente”,  a scris senatorul.
”Nu înțeleg cum, dar doamna ministru ne spune că ABIA DUPĂ votarea bugetului, Guvernul va discuta cu sindicatele despre salarii. Să îi anunțe ce? Că „nu se poate” sau că „merge și așa”? Ori că salariul este ACOPERITOR, cum îi place doamnei ministru să spună?
PS. Puteți vedea pe filmare și cum tratează ministrul în continuare invitația noastră la discuții în Parlament. Amână și se ascunde după proceduri și birocrație, după propriii colegi de partid care o apără, invitându-ne în schimb pe noi… la minister. E ministru din septembrie și vrea să vină tocmai în februarie în Parlament. Îi reamintesc că Parlamentul controlează Guvernul, nu invers” mai scrie senatorul.

Articolul Câți bani primesc în plus la salariu profesorii debutanți, în 2023 apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks