AcasăPoliticaCazanciuc atacă şi el conducerea PSD: „Unii lideri ai partidului au crezut...

Cazanciuc atacă şi el conducerea PSD: „Unii lideri ai partidului au crezut că „școala vieții” și șmecheria sunt suficiente, că e destul să spunem public ceea ce oamenii vor să audă de la conducătorii lor, iar în spatele scenei să tranzacționăm chiar viitorul țării pentru avantaje personale pe termen scurt”

„Am alergat mult prin țară în ultimele luni împreună cu Titus Corlățean, convins fiind că electoratul PSD și mai ales membri de partid cu funcții sau fără vor ca partidul să revină la valorile care l-au consacrat ca principala forță politică a României: competență, determinare, solidaritate, onoare, identitate națională, valori creștine”, scrie, pe Facebook, senatorul PSD Robert Cazanciuc.

„Sunt repere care au fost considerate desuete de unii lideri ai partidului — oameni care au crezut că „școala vieții” și șmecheria sunt suficiente, că e destul să spunem public ceea ce oamenii vor să audă de la conducătorii lor, iar în spatele scenei să tranzacționăm chiar viitorul țării pentru avantaje personale pe termen scurt.

Am fost recent la Strasbourg la o reuniune parlamentară împreună cu Titus Corlățean, și am fost extrem de mândru să văd cum întreg plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei urmărea bătalia pe care un senator român o ducea, într-o engleză impecabilă, pentru apărarea drepturilor compatrioților săi!”, scrie acesta.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks