Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, îi îndeamnă pe senatorii liberali să trateze ‘cu maturitate politică’ situaţia din Camera superioară a Parlamentului, unde nu există cvorum pentru asigurarea lucrărilor plenului şi a Biroului permanent. ‘Suntem, fără îndoială, într-o criză parlamentară fără precedent după 1990. Nu cunosc ca vreun partid politic sau nişte persoane să îşi fi permis să abuzeze de funcţie pentru a bloca organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Această criză parlamentară se suprapune deja crizei sanitare în care ne aflăm. Astăzi avem aproape 8.000 de cazuri de COVID 19. Sunt convins că toată lumea înţelege de ce avem nevoie de un Parlament funcţional. Fac apel la conducerea PNL să trateze cu responsabilitate situaţia, cu maturitatea politică necesară – în Parlamentul României nu îţi iei jucăriile şi pleci doar pentru a bloca parcursul anumitor iniţiative legislative’, a scris marţi Cazanciuc pe Facebook. Potrivit acestuia, ‘Senatul României şi, prin aceasta, întregul Parlament este blocat acum pentru că membrii PNL şi un fost membru PSD (exclus) refuză să se prezinte la serviciu’. ‘În această situaţie, sper să aibă decenţa să nu ceară salariul pentru cele două săptămâni de absenţă. Parlamentul a fost ales să funcţioneze până la sfârşitul mandatului, iar refuzul participării la lucrări înseamnă în primul rând dispreţ faţă de cetăţenii României. Sunt convins că liberalii vor primi cea mai usturătoare sancţiune la vot!’, a afirmat Cazanciuc. Şedinţa plenului Senatului în care urma să se constate încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi secretar al Senatului al lui Ion Ganea, căruia PSD i-a retras sprijinul politic, nu a mai avut loc marţi, din lipsă de cvorum. Comitetul liderilor a decis luni ca plenul Senatului să se reunească marţi, de la ora 14,00, pentru a schimba doi secretari din partea PSD în Biroul permanent. Ultimele şedinţe ale Biroul permanent al Senatului nu s-au putut ţine din lipsă de cvorum. Pavel Marian a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţele Biroului permanent. 62 de senatori au fost marţi prezenţi fizic, insuficient însă pentru a asigura cvorumul de 68 de membri. Vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu, a explicat luni că plenul convocat pentru marţi este ‘neregulamentar’, iar PNL va apela la toate pârghiile regulamentare ca să conteste ‘demersurile în dispreţul legii făcute de PSD’.