Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, consideră că prin adoptarea de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a proiectului de lege privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative nu mai este posibilă executarea silită a unui pensionar care a primit o pensie calculată greşit. ‘Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat fără niciun vot împotrivă proiectul de lege iniţiat de mine, prin care executarea silită a unui pensionar care a primit o pensie calculată greşit ca urmare a modificării de 67 de ori a legii pensiilor să nu mai fie posibilă. Verificând cum a fost posibil, am constatat că la acea vreme modificările făcute la legea pensiilor fuseseră publicate în 67 de Monitoare oficiale diferite, astfel încât funcţionarilor care au calculat pensia le-a fost imposibil să aplice riguros legea. Începând cu 1 ianuarie 2022 se va republica în forma integrală, la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. Până atunci, se aplică dispoziţii tranzitorii de asanare a legislaţiei. Se presupune că un bun cetăţean trebuie să ştie legea. Realitatea obiectivă este că România a depăşit numărul de 15.000 de acte normative din legislaţia primară’, a scris Cazanciuc, marţi, pe Facebook. Senatorul PSD atrage atenţia că, ‘dintre actele normative adoptate frecvent, un număr semnificativ modifică ori abrogă acte normative primare, cu preţul instabilităţii legislative accentuate’. ‘Am susţinut mereu că statul român are obligaţia de a face cunoscută şi accesibilă legea tuturor beneficiarilor săi, asigurând astfel înţelegerea normei ca primă premisă a aplicării corecte şi a prevenirii încălcării legii. Legea are consecinţe asupra vieţilor noastre, asupra sănătăţii, economiei, locurilor de muncă, veniturilor, justiţiei şi speranţei de viaţă în ultimă instanţă. De aceea, sunt bucuros că proiectul trimis astăzi spre promulgare va conduce la simplificarea legislaţiei şi sistematizarea ei clară şi totodată la educarea populaţiei în spiritul legilor. Sunt convins că un sistem de drept simplificat, clar, predictibil şi aplicabil unitar ne va ajuta să depăşim criza de încredere în instituţii şi lege’, a adăugat Cazanciuc. Deputaţii au aprobat, cu 282 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere, proiectul de lege privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, în sensul schimbării radicale a procedurii de republicare a actelor normative în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca măsură destinată în a asigura accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice.