AcasăStiri generaleCazul Crevedia/Două persoane - însoţite la imobilul părinţilor; bărbatul ar fi folosit...

Cazul Crevedia/Două persoane – însoţite la imobilul părinţilor; bărbatul ar fi folosit telefonul mobil în zona cercetărilor

Un bărbat şi o femeie au fost însoţiţi de un poliţist la un imobil din zona unde au avut loc exploziile de la Crevedia, iar bărbatul ar fi folosit în mod nepermis telefonul mobil în zona în care au loc cercetări, devenind recalcitrant atunci când i s-a atras atenţia, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

‘Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public cu privire la cele două persoane care ar fi pătruns în locuinţa din Crevedia, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: La data de 29 august, unui bărbat şi unei femei li s-a permis accesul în imobilul părinţilor, pentru a hrăni animalele şi a lua câteva documente. Celor doi li s-a adus la cunoştinţă faptul că nu este permis să se efectueze imagini video, întrucât pătrund într-o zonă unde sunt desfăşurate cercetări. Cei doi au fost însoţiţi de un poliţist şi un pompier, iar în momentul în care ar fi folosit telefonul mobil, bărbatului i s-a atras atenţia că nu are voie să îl utilizeze, acesta devenind recalcitrant’, arată sursa citată.

Bărbatul a fost evacuat din zonă şi dus la audieri.

El a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 întrucât a adresat expresii jignitoare poliţiştilor.

‘Cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la faptul că femeia ar fi fost bruscată de poliţişti, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean a dispus să fie efectuate verificări în ceea ce priveşte comportamentul poliţiştilor în timpul evenimentului’, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cele două persoane însoţite la imobilul respectiv sunt rudele familiei decedate în urma deflagraţiilor de sâmbătă seara.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks