Avizele Comisiei de la Veneţia nu au caracter obligatoriu, competenţa de desfiinţare a Secţiei speciale aparţine Parlamentului şi nu instanţelor judecătoreşti, iar modul de organizare a sistemului naţional de justiţie este parte a identităţii constituţionale a statului
român, susţine Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională a României a publicat, vineri, motivarea deciziei prin care a respins, pe 9 martie, sesizarea USR privind Legea de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), stabilind că actul normativ este constituţional.
USR susţinea, printre altele, că este nejustificată graba cu care legea a fost adoptată în Parlament, fără a se aştepta avizul Comisiei de la Veneţia, în condiţiile în care avizele anterioare ale Comisiei au analizat noul mecanism propus de legea respectivă.
În replică, CCR susţine că avizele Comisiei de la Veneţia nu sunt obligatorii.
‘În jurisprudenţa Curţii, s-a reţinut că avizele Comisiei de la Veneţia nu au un caracter obligatoriu (Decizia nr.51 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, Decizia nr.799 din 18 noiembrie 2015), astfel că aceste avize invocate nu au relevanţă constituţională, ci, eventual, se constituie într-un suport furnizat judecătorului constituţional în interpretarea textelor constituţionale de referinţă. În cauza de faţă, invocarea încălcării art.148 alin.(1) din Constituţie, prin prisma nerespectării unor avize ale Comisiei de la Veneţia, nu poate fi analizată, chiar şi pentru faptul că această Comisie nu este un organ de lucru al Uniunii Europene, iar art.148 alin.(1) din Constituţie se referă doar la obligaţiile României în calitate de stat membru al Uniunii Europene’, spune CCR.
În legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la Secţia specială, CCR arată că hotărârea CJUE dată în mai 2021 se referă la altă situaţie.
‘Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, porneşte de la premisa înfiinţării, în cadrul Ministerului Public, a unei secţii specializate care are competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de
judecători şi de procurori. Or, ipoteza legii criticate este diferită faţă de cea avută în vedere de CJUE. Astfel, legea analizată nu înfiinţează în cadrul Ministerului Public o secţie specializată care să aibă competenţa exclusivă de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi de procurori, ci desfiinţează respectiva secţie specializată avută în vedere de CJUE şi, pe structura generală deja existentă, unifică toate dispoziţiile referitoare la competenţa diverselor parchete de a efectua urmărirea penală în privinţa judecătorilor/procurorilor. Legiuitorul este cel competent să organizeze cadrul legislativ necesar desfăşurării activităţii Ministerului Public, sens în care alin.(2) şi (3) ale art.131 din Constituţie fac trimitere expresă la sintagma ‘în condiţiile legii’. Totodată, rezultă că, în cauza de faţă, prevederile de drept european în interpretarea dată prin hotărârea CJUE nu pot fi folosite ca norme interpuse controlului de constituţionalitate, întrucât respectiva interpretare nu vizează ipoteza reglementată prin legea criticată’, declară CCR.
Curtea Constituţională subliniază că ‘unica normă de referinţă în exercitarea controlului de constituţionalitate este Constituţia (a se vedea şi Decizia nr.668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.487 din 8 iulie 2011)’.
Pe de altă parte, CCR precizează că opţiunea Parlamentului de a înfiinţa o structură de parchet corespunde competenţei sale constituţionale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar şi ‘nu constituie o problemă de constituţionalitate faptul că o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competenţele sale legale, atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituţională’.
Cu referire la avizele Comisiei de la Veneţia şi decizia CJUE, CCR consideră că Parlamentul are competenţa să desfiinţeze o structură de parchet, iar modul de organizare a sistemului naţional de justiţie este parte a identităţii constituţionale a statului român.
‘Totodată, desfiinţarea unei structuri de parchet ţine tot de competenţa legiuitorului, şi nu a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr.390 din 8 iunie 2021, paragrafele 84 şi 85). Or, prin legea analizată, legiuitorul a procedat exact în sensul celor stabilite de Curtea Constituţională, desfiinţând o structură de parchet şi dispunând preluarea competenţei acesteia de o altă structură de parchet preexistentă, respectând art.61 alin.(1) din Constituţie. Curtea subliniază că modul de organizare a sistemului naţional de justiţie este parte a identităţii constituţionale a statului
român’, mai spune CCR.
Pe 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 21 februarie, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.
