Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 4 aprilie sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care introduce noi obligaţii pentru fondurile de pensii private din România şi pentru administratorii acestora, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Este vorba despre Legea privind aprobarea OUG 174/2022 pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor private.
Deputaţii neafiliaţi membri ai formaţiunii Forţa Dreptei, alături de cei din USR, au atacat, miercuri, la Curtea Constituţională legea care introduce noi obligaţii pentru fondurile de pensii private din România şi pentru administratorii acestora, susţinând că va produce ‘pierderi fondurilor de pensii private şi va determina retragerea acestora din România’.
‘Nu putem avea încredere într-o iniţiativă legislativă promovată de PSD, duşmanul pensiilor private din România, care nu este la prima tentativă de desfiinţare a acestor fonduri, acum şi cu susţinerea foştilor colegi din PNL. Se forţează ieşirea administratorilor de fonduri de pensii private din România şi se creează condiţiile pentru obligarea acestora să investească banii noştri, ai celor 7 milioane de contribuabili de la Pilonul II de pensii private, în companii deţinute de stat. Cine ar putea accepta ca banii lui de pensie să fie investiţi într-o companie de stat, administrată, de exemplu, de o coafeză numită de PSD într-un consiliu de administraţie, în loc de o companie privată care produce profit în domenii de viitor?’, a transmis deputatul Ionel Dancă, membru al Forţa Dreptei, într-un comunicat de presă.
Potrivit iniţiatorilor demersului, ‘PSD a urmărit mereu să pună mâna pe banii românilor din fondurile de pensii private şi a reuşit acum să impună şi PNL această poziţie’.
‘Acum patru ani, PSD, sub conducerea lui Dragnea, voia să folosească ghilotina ca să termine Pilonul II de pensii din România, acum PSD şi PNL folosesc perna pentru o sufocare lentă. Vor să gonească fondurile de pensii private din România şi de aceea au pus în această lege ca, în cazul în care pleacă un fond, pentru că îi forţează să aibă pierderi şi inevitabil vor pleca, să preia ASF-ul aceste fonduri. Dacă ar avea pic de interes să îi ajute pe români, ar desfiinţa pensiile speciale, nu Pilonul II de pensii. PSD-PNL vor să distrugă sistemul de pensii private, singurul care putea să salveze pensiile românilor, pentru că le făcea independente de factorul politic’, a afirmat, la rândul său, deputatul USR Claudiu Năsui.
Deputaţii USR şi Forţa Dreptei susţin că ‘legea încalcă principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, există încălcări aduse inclusiv dreptului de proprietate’. În plus, adaugă aceştia, ‘au fost încălcate dispoziţiile privind desfăşurarea procedurii parlamentare, deoarece raportul a fost emis în ziua votului final şi a lipsit situaţia extraordinară care să justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă’.
Noile reglementări instituie cadrul legal care să permită Autorităţii de Supraveghere Financiară să impună fondurilor de pensii private ce investiţii să facă, fără ca ASF să aibă obligaţia de a fixa criterii clare raportate la principiile economiei de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă, mai precizează comunicatul de presă.
USR şi Forţa Dreptei au votat împotriva acestei legi, în Camera Deputaţilor, legea fiind însă adoptată prin votul majorităţii PSD-PNL, precizează reprezentanţii celor două formaţiuni.
Proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private stabileşte, între altele, că Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat şi pensii facultative.
Ordonanţa modifică şi completează Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum şi Legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.
Comisiile de specialitate au introdus un amendament potrivit căruia ‘ASF analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat, de pensii facultative care să contribuie la flexibilizarea cadrului de investire, în scopul încurajării diversificării corespunzătoare a activelor fondurilor de pensii pentru a obţine randamente investiţionale echitabile ajustate în funcţie de risc’.
PSD a acuzat USR că a contestat la Curtea Constituţională o lege adoptată în Parlament, jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi care a fost discutată şi agreată cu Comisia Europeană şi asigură o mai bună protecţie a banilor din fondurile private de pensii.
‘În disperarea de a face scandal cu orice preţ pentru a-şi întreţine puţinii adepţi care i-au mai rămas, USR atacă la Curtea Constituţională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, care a fost discutată şi agreată cu Comisia Europeană şi care asigură o mai bună protecţie a banilor din fondurile private de pensii. USR sabotează PNRR-ul României prin contestarea la Curtea Constituţională a acestei legi, care trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent Cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit’, se arăta într-un comunicat de presă al PSD, remis AGERPRES.
Potrivit social-democraţilor, legea, în formula adoptată, dă posibilitatea extinderii plasamentelor fondurilor private de pensii şi în acţiuni cotate la bursă, într-o proporţie de 1 până la 5% din valoarea totală a activelor fondului respectiv, atât în România, cât şi în Uniunea Europeană.