Curtea Constituţională a României urmează să discute miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse în Parlament Legii pensiilor speciale.
Pe 29 iunie, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Conform acestei legi, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.