Independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale s-au numărat printre temele discutate de reprezentanţi ai Curţii Constituţionale a României cu omologii din Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al CRR, transmis marţi AGERPRES, în perioada 9-11 decembrie, în cadrul relaţiilor bilaterale şi la invitaţia acesteia, Curtea Constituţională a României a primit vizita de lucru a delegaţiei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, condusă de Domnica Manole, preşedinte, şi compusă din Vladimir Ţurcan, Serghei Ţurcan, Nicolae Roşca, judecători, Teodor Papuc, secretar şef adjunct, Dumitru Avornic, şef al Direcţiei asistenţă judiciară şi Marcel Lupu, asistent judiciar.
Vineri a avut loc la sediul Curţii Constituţionale întâlnirea de lucru cu oaspeţii, la care au participat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, judecătorii Mona-Maria Pivniceru, Daniel-Marius Morar, Marieta Safta, prim-magistrat-asistent delegat, Claudia Margareta Krupenschi, director al cabinetului preşedintelui, magistrat-asistent şef delegat, Mihaela Senia Costinescu şi Benke Károly, magistraţi-asistenţi şefi delegaţi, menţionează sursa citată.
‘Reprezentanţii celor două curţi constituţionale au purtat discuţii cu privire la aspecte actuale şi de interes comun, cum sunt independenţa justiţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, modalităţi de eficientizare şi creştere a transparenţei actului de justiţie constituţională, statutul judecătorului constituţional. De asemenea, au fost prezentate anumite decizii relevante pronunţate în domeniul procedurii penale, al raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi al raporturilor dintre dreptul Uniunii Europene şi dreptul intern’, se precizează în comunicat.
CCR afirmă că prietenia şi strânsa colaborare dintre cele două instanţe de jurisdicţie constituţională au dus la ideea aniversării împreună a celor 30 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova – act cu valoare constituţională – şi de la aprobarea Constituţiei României, cu acest prilej fiind lansat volumul omagial comun, intitulat Patrimoniul constituţional şi valorile democratice, apărut sub coordonarea celor doi preşedinţi ai celor două Curţi Constituţionale.