Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea Executivului asupra Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, stabilind că actul normativ este constituţional. Pe 10 iunie, Senatul a respins, în calitate de for decizional, OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 (IRR). Potrivit unui amendament al Comisiei juridice însuşit de plen, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, Guvernul aprobă, prin Hotărâre, măsuri cu privire la reluarea activităţii, elaborate de Secretariatul General al Guvernului. Executivul a sesizat la Curtea Constituţională actul normativ de respingere a OUG. În forma Guvernului, Ordonanţa prevede că IRR, înfiinţat prin Legea 556/2004, se desfiinţează, iar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe prin hotărâre a Guvernului se va stabili destinaţia patrimoniului IRR. Actul normativ al Guvernului abrogă Legea 556/2004 privind înfiinţarea IRR şi stabilea că obligaţiile privind raportările financiare la finele anului 2019 pentru Institut se preiau de către Senatul României. Guvernul îşi argumentează decizia de a desfiinţa IRR prin faptul că ‘activitatea institutului s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat’, că instituţia reprezenta ‘o platformă politică şi, în pofida enunţării veniturile proprii ca sursă de finanţare, IRR a fost finanţat aproape în totalitate de la bugetul de stat’ şi că scopul real al IRR vizează ‘asigurarea unor poziţii publice finanţate din fonduri publice pentru interese personale, IRR neprezentând o conduită adecvată statutului de instituţie publică pe care îl deţine în relaţia cu cetăţenii’. ‘În raport cu obiectul de activitate enunţat în cuprinsul Legii de funcţionare a IRR, se poate constata în mod obiectiv faptul că acesta nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituţiei. În fapt, evenimentele organizate de IRR au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs de stabilire de organele de anchetă în ‘Dosarul Revoluţiei”, se arată în expunerea de motive a Ordonanţei.