Legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a acorda Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia constituirii acestora, precizează Curtea Constituţională a României în minuta deciziei de respingere a sesizării Avocatului Poporului. ‘Curtea Constituţională a constatat, în esenţă, că legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a acorda Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia constituirii completurilor specializate. Astfel, spre deosebire de situaţia în care legea înfiinţează completuri specializate (a se vedea art. 29 din Legea nr.78/2000), în ipoteza în care legea prevede doar posibilitatea înfiinţării unor completuri specializate, precum în cauza de faţă (art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004), decizia înfiinţării lor aparţine colegiului de conducere’, se arată într-un comunicat al CCR, transmis marţi AGERPRES. Totodată, arată sursa citată, Curtea a constatat că nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modalitatea de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege. ‘Dacă legea reglementează un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor de judecată (spre exemplu, tragere la sorţi, în cazul Completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti nu pot stabili un alt mod de desemnare a acestora. În lipsa unei prevederi legale exprese care să reglementeze un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor (art.29 alin.(1) teza întâi şi art.31 alin.(1) lit.c), respectiv art.52 alin.(1)), colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti pot stabili ele însele modul de desemnare a acestora’, explică instanţa constituţională. Curtea Constituţională a respins, marţi, ca neîntemeiată, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la constituirea completurilor de judecată.