Curtea Constituţională a României a concluzionat, marţi, după ce a analizat sesizarea pe Legea securităţii cibernetice, că legiuitorul nu suprimă garanţiile prevăzute în vederea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci doar actualizează sfera ameninţărilor la realităţile actuale ale societăţii.
Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c), art. 21 alin. (1), art. 22, art. 25, art. 41, art. 48 şi art. 50 din Legea privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, formulate de 57 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al USR şi de deputaţi neafiliaţi şi, respectiv, Avocatul Poporului şi a constatat că prevederile legale anterior menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
În esenţă, pentru a pronunţa această soluţie, Curtea precizează că a reţinut, între argumentele sale, că:
* dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c), cu referire punctuală la sintagma ‘precum şi de persoane fizice şi juridice care furnizează servicii publice ori de interes public, altele decât cele de la lit. b)’, întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate întrucât acestea nu pot fi analizate în mod independent faţă de celelalte prevederi ale legii criticate sau fără a se ţine cont de scopul avut în vedere de legiuitor;
* sfera subiecţilor de drept este clarificată în lege atât prin identificarea domeniului lor de activitate (prestarea de servicii publice sau de servicii în interes public), cât şi prin excluderea punctuală a unor persoane fizice şi juridice de drept privat (care prestează un anume tip de servicii publice de comunicaţii electronice către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale). Aceasta nu poate să vizeze decât acele persoane fizice şi juridice de drept privat care prestează servicii publice sau de interes public care au sau pot avea un impact asupra securităţii naţionale în spaţiul cibernetic, iar nu orice persoană fizică sau juridică de drept privat care prestează orice serviciu public sau de interes public;
* Guvernul, ca legiuitor secundar, nu are o marjă largă de apreciere în vederea determinării, prin hotărâre a Guvernului, a persoanelor reglementate prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din legea analizată, întrucât stabilirea acestor categorii de persoane se va realiza potrivit criteriilor de determinare prevăzute de însăşi legea analizată;
* dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi cele ale art. 21 alin. (1) şi art. 22 din legea criticată nu încalcă dreptul la viaţa intimă, familială şi private şi nici libertatea de exprimare întrucât legea instituie garanţii sporite în vederea protecţiei acestora în cazul persoanelor care sunt utilizatori de reţele şi sisteme informatice vizate de prevederile legii criticate;
* sistemele de notificare reglementate prin legea criticată nu presupun colectarea de date de conţinut şi nici extragerea unilaterală şi fără autorizare de date şi informaţii de pe un sistem informatic, iar autorităţile care gestionează incidentele de securitate cibernetică semnalate sunt atât operatori de date cu caracter personal, cât şi autorităţi cu atribuţii expres prevăzute în domeniul securităţii cibernetice. Prin urmare, obligaţiile care revin subiectelor de drept prevăzute la art. 3 din legea criticată nu se referă nici la stocarea de date cu caracter personal ale cetăţenilor, nici la accesul, în lipsa unui mandat judecătoresc, într-un sistem informatic şi nici la alte proceduri intruzive în viaţa privată a cetăţeanului;
* dispoziţiile art. 50 din legea criticată sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa sa, în materia stabilirii tipurilor de ameninţări la adresa securităţii naţionale, revine legiuitorului primar sarcina de a stabili aceste ameninţări, aspect care constituie o opţiune de politică de securitate naţională a statului român;
* pentru a califica o acţiune în sfera ameninţărilor noi reglementate de legea criticată trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru condiţii exprese din lege: (1) ameninţarea să vină de la un stat străin sau o organizaţie străină sau naţională; (2) acţiunile să se deruleze sub forma unor campanii, adică a unei succesiuni organizate de acţiuni, caracterizate prin intenţie, organizare şi frecvenţă; (3) acţiunile să se desfăşoare în spaţiul cibernetic, adică prin reţele sociale şi de comunicaţii funcţionale prin intermediul unor sisteme şi reţele informatice şi (4) acţiunile să fie de natură să afecteze ordinea constituţională;
* totodată, prevederile art. 50 din legea analizată nu afectează şi nu restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale întrucât legiuitorul nu a introdus măsuri, competenţe sau activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, acestea fiind expres şi limitativ reglementate la art. 14 din Legea nr. 51/1991. Or, stabilirea sferei ameninţărilor la adresa securităţii naţionale cu luarea în considerare a modului în care acestea au evoluat, s-au transformat şi s-au diversificat, nu presupune în mod implicit şi necesar măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale. Doar măsurile prevăzute expres la art. 14 din Legea nr. 51/1991 restrâng drepturi şi libertăţi, iar în aceste cazuri, limitativ prevăzute, legiuitorul a reglementat deopotrivă garanţiile legale prevăzute la art. 15 şi următoarele din Legea nr. 51/1991;
* simpla enumerare a ameninţărilor interne sau externe la adresa securităţii naţionale nu poate afecta, prin restrângere, drepturi sau libertăţi fundamentale. Legiuitorul nu modifică regimul juridic al ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, nici nu suprimă garanţiile prevăzute în vederea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci doar actualizează sfera ameninţărilor la realităţile actuale ale societăţii, urmărind ca, prin reglementarea protecţiei oferite de mecanismele de securitate naţională, să asigure, în final, funcţionarea statului român şi exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
