AcasăStiri generaleCCR: Numirea celor doi vicepreşedinţi ai ANCOM - constituţională

CCR: Numirea celor doi vicepreşedinţi ai ANCOM – constituţională

Curtea Constituţională a României a respins, marţi, ca neîntemeiată, sesizarea USR în legătură cu hotărârea Parlamentului prin care Vlad Bontea şi Pavel Popescu au fost numiţi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

‘În esenţă, în ceea ce priveşte critica referitoare la adoptarea hotărârii de numire a vicepreşedinţilor ANCOM în cursul mandatului vicepreşedinţilor în exerciţiu, fără precizarea datei de la care noii vicepreşedinţi intră în funcţie, Curtea a constatat că data de la care începe mandatul noilor vicepreşedinţi ai ANCOM, numiţi prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 10 octombrie 2023, se deduce din interpretarea acestei hotărâri în corelare cu Hotărârea Parlamentului României nr. 79 din 11 octombrie 2017, ţinând cont de succesiunea firească a mandatelor în timp, astfel încât critica, ce vizează o problemă de interpretare, este neîntemeiată’, se precizează într-un comunicat al CCR transmis, marţi, AGERPRES.

Prin urmare, a explicat CCR, în procedura de adoptare a Hotărârii Parlamentului României 33/2023 nu au fost încălcate dispoziţiile art.11 alin.(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 22/2009, astfel că nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art.1 alin.(3) şi ale art.147 din Constituţie.

‘Referitor la precizările privind sesizarea de neconstituţionalitate, formulate de autor, în sensul că rectificarea Hotărârii Parlamentului 33/2023, prin menţionarea datei de la care noii vicepreşedinţi intră în funcţie, nu acoperă neconstituţionalitatea acestei hotărâri, Curtea a reţinut că nu se impune o analiză distinctă, având în vedere că hotărârea criticată a fost adoptată cu respectarea cerinţelor constituţionale invocate’, arată instanţa constituţională.

De asemenea, Curtea a constatat că persoanele numite în funcţia de vicepreşedinte la ANCOM îndeplinesc condiţia obiectivă de desfăşurare a unei activităţi ‘în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic’ circumscrisă intervalului de timp de 5 ani, astfel că, ţinând seama de marja de apreciere a autorităţii de numire – Parlamentul, hotărârea criticată corespunde cerinţelor art.11 alin.(3) lit.a) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 şi, ca atare, nu încalcă prevederile art.l alin.(3) din Constituţie.

Totodată, judecătorii constituţionali au observat că cerinţele referitoare la experienţa profesională reglementate de prevederile art.7 paragraful 1 fraza întâi din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice se regăsesc în cuprinsul dispoziţiilor art.11 alin.(3) lit.a) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009, astfel încât nu se impune o analiză distinctă a criticii prin raportare la prevederile art.148 alin.(2) din Constituţie.

Pe 19 octombrie, USR anunţa printr-un comunicat de presă că a depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la numirea lui Vlad Bontea şi Pavel Popescu, susţinând că PSD şi PNL au instalat în conducerea ANCOM ‘doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională’ în domeniu, care îl vor seconda pe Valeriu Zgonea, ‘un alt politruc recompensat cu funcţie şi salariu de peste 9.000 de euro pe lună’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks