Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea Uniunii Salvaţi România în legătură cu modificările aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, au anunţat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Reprezentanţii USR susţineau că modificările aduse legii ‘ameninţă’ dreptul de proprietate al românilor.
‘Dacă legea intră în vigoare, persoana care figurează în registrul agricol chiar şi o zi, fără să aibă un drept de proprietate asupra terenurilor, devine proprietar pe loc, din cauza ambiguităţii textului care lasă loc la interpretări’, a argumentat USR.
Deputatul USR Oana Murariu a susţinut că, prin modificările aduse, este suficient ‘să plăteşti impozitul pentru anul 2022 pentru imobilul altuia, figurezi în registrul agricol – practicile în acest sens în mediul rural fiind frecvente – şi devii latifundiar’.
‘În aceste condiţii, cei care sunt adevăraţii proprietari rămân peste noapte fără terenuri. De ce? Pentru că aşa au votat PSD, PNL şi UDMR. După ani de litigii, după ani în decursul cărora s-a încercat să se facă dreptate românilor faţă de naţionalizările abuzive din perioada comunistă, avem acum de-a face cu o expropriere de drept privat’, a spus Murariu.
În opinia USR, acest proiect era ‘necesar’ şi ‘util’, dar coaliţia PSD-PNL-UDMR ‘a strecurat o prevedere prin care batjocoreşte dreptul de proprietate al românilor’.
USR a criticat astfel forma modificată a articolului 41 alineatul 10 potrivit căreia ‘terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora se înscriu în cartea funciară în lipsa actelor de proprietate şi se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deţinători ai construcţiilor în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ teritorială în raza căreia este amplasat imobilul şi a documentaţiei cadastrale’.
USR a mai sesizat că proiectul de lege a fost adoptat ‘fără respectarea tuturor formalităţilor impuse de lege’, neavând precizată clar sursa de finanţare pentru cheltuielile pe care aplicarea sa le implică.