Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru 28 septembrie, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor obiecţiei, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice.
Este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei invocă în sesizarea depusă la CCR încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care forma adoptată de Camera Deputaţilor se îndepărtează ‘în mod substanţial’ de forma adoptată de Senat.
‘Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienţilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaţilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative’, susţine USR, care adaugă că legea votată de majoritatea PSD – PNL încalcă şi principiul legalităţii, în condiţiile în care modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere ‘nu au fost deloc justificate sau fundamentate’.
USR reaminteşte că, prin amendamentele aduse de PSD şi PNL ordonanţei privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii şi adulţii cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale ‘vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice şi în serviciile publice de ambulanţă’.