Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru 14 octombrie, dezbaterile pe sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Legea pentru modificarea Legii 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea AOSR stipulează că, prin derogare de la prevederile bugetului de stat pe anul 2020, până la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor acestui for se asigură din subvenţii acordate de la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor Publice fiind autorizat să opereze modificările necesare. Preşedintele Iohannis arată că, potrivit expunerii de motive, legea are ca obiect de reglementare modificări ale prevederilor privind salarizarea personalului bugetar din aparatul de lucru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, iar actul normativ stipulează că ‘normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statele de funcţii pentru unităţile din subordine se aprobă de preşedintele AOSR, la propunerea secretarului ştiinţific, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru AOSR prin legile bugetare anuale’ şi ‘finanţarea cheltuielilor de întreţinere, funcţionare şi a indemnizaţiilor se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, conform legilor bugetare anuale’. El indică în sesizare că Legea bugetului de stat pe anul 2020 prevede că ‘Academia Oamenilor de Ştiinţă din România va fi finanţată în integralitate din venituri proprii, fără a beneficia de niciun transfer sau subvenţie de la bugetul de stat’. Potrivit şefului statului, derogarea instituită prin actul normativ echivalează şi cu modificarea implicită a Legii bugetului de stat, iar într-o astfel de situaţie era necesară dezbaterea în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. ‘Pentru toate aceste considerente, apreciem că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 65 alin. (2) lit. b) prin raportare la art. 138 din Constituţie din perspectiva procedurii parlamentare de urmat. Faţă de jurisprudenţa instanţei constituţionale, prin modul în care a fost adoptată, legea contravine şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind nesocotit efectul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale’, se explică în sesizare. Iohannis mai arată că fişa financiară a acestui proiect nu a existat şi nu a fost solicitată nici la momentul iniţierii legii, nici în momentul adoptării unor amendamente în Camera decizională, cu impact asupra bugetului de stat, subliniind că solicitarea informării este obligatorie. Totodată, conform preşedintelui, legea trebuia să fie adoptată cu majoritatea cerută pentru o lege organică, iar, în considerarea statutului de autoritate administrativă autonomă a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, norma din lege nu cuprinde nicio prevedere referitoare la controlul parlamentar specific, cum ar fi obligaţia prezentării unui raport anual de activitate, rezultatele obţinute şi modul în care resursele publice alocate au fost folosite, ‘ceea ce accentuează, contrar intenţiei iniţiatorilor, neclaritatea cu privire la statutul juridic al acesteia’.