Festivalul Internaţional ‘George Enescu’ s-a încheiat, duminică seară, la Sala Palatului din Bucureşti, cu concertul Orchestrei Regale Concertgebouw, dirijată de Klaus Makela.
Celebrul ansamblu a urcat pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului, în cadrul Seriei Mari orchestre ale lumii din această ediţie, având alături Corul Academic Radio pregătit de Ciprian Ţuţu şi pe mezzosoprana Jennifer Johnston.
În program au figurat Uvertura de concert pe teme populare româneşti op. 32 de George Enescu şi Simfonia nr. 3 în re minor de Gustav Mahler, prezentarea celei mai ample lucrări a compozitorului austriac, apreciată drept cea mai lungă simfonie din repertoriul standard, încheind în ovaţii cea de-a 26-a ediţie a festivalului bucureştean.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a caracterizat Festivalul Enescu drept ‘o incursiune muzicală deosebită’.
‘Şi asta pentru că, dincolo de numărul mare de participanţi, de artişti interpreţi, am avut şi compoziţii extrem de complexe şi provocatoare. Şi de aceea sper că publicul s-a regăsit în multitudinea de genuri muzicale şi de evenimente pe care le-a oferit festivalul. Pentru că am avut şi mari orchestre ale lumii, dar am avut şi concerte pentru familii cu copii sau evenimente în Piaţa festivalului vreau să cred că oamenii au avut timp de o lună de zile să-şi îmbogăţească sufletul cu muzică de calitate’, a declarat Turcan pentru AGERPRES.
Raluca Turcan a mărturisit că a fost onorată să-i înmâneze o decoraţie idolului său din copilărie, maestrul Zubin Mehta.
‘Pentru mine, maestrul Zubin Mehta este din copilărie un idol şi onoarea a fost desăvârşită în momentul în care am putut să-i înmânez în numele preşedintelui României Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Comandor. M-am bucurat că am avut şi piese de Enescu în festival şi, evident, că rămân cu bucuria ca un compozitor român să fie cântat într-unul din cele mai mari festivaluri din lume’, a mai spus ministrul Culturii.
Directorul artistic al Festivalului ‘George Enescu’, maestrul Cristian Măcelaru, şi-a exprimat satisfacţia pentru că evenimentul a putut oferi nu doar publicului din România, ci şi celui de pretutindeni oportunitatea de a audia ‘o muzică superbă’.
‘Pentru mine, muzica are ultimul cuvânt şi mă bucur atât de mult că terminăm cu o muzică atât de optimistă, atât de plină de dragoste, care reprezintă şi spiritul festivalului, îl reprezintă şi pe Enescu, spiritul care a creat muzica. De aceea generozitatea prin muzică, generozitatea în muzică, cere-l reprezintă pe Enescu într-adevăr o simţim şi astăzi, la acest ultim concert. Mă bucur atât mult că am putut oferi publicului din România, dar şi publicului global această oportunitate de a auzi această muzică superbă’, a declarat Măcelaru pentru AGERPRES.
Celebrul dirijor a arătat că muzica lui Enescu ‘s-a văzut’ şi ‘s-a simţit’ în festival. ‘Enescu s-a văzut, dar Enescu s-a şi simţit în festival foarte bine şi cred că toţi oamenii care au participat la festival au simţit prezenţa lui în tot ceea ce a făcut’, a spus Măceleru.
Despre proiectele pentru ediţia viitoare a evenimentului, Cristian Măceleru a arătat că îşi doreşte să o realizeze ‘la standardele la care publicul s-a obişnuit deja’.
‘Vom păstra seria dedicată copiilor, vom schimba ce necesar, vom îmbunătăţi ce putem şi vreau să devină o normalitate ca toţi oamenii, de toate vârstele, de la copii la bătrâni să se bucure de muzică. Exact cum în festival am prezentat un dirijor de 96 de ani ( Herbert Blomstedt n.r.) şi unul de 26 de ani (Klaus Makela n.r.), în seara aceasta – 70 de ani diferenţă – vreau ca acest lucru să fie reflectat şi în oamenii care primesc darul muzical’, a susţinut dirijorul.
Întrebat dacă în viitoarea ediţie publicul se va putea bucura de o nouă montare a operei Oedipe de George Enescu, Măcelaru a recunoscut că o astfel de punere în scenă e necesară.
‘Poate un nou Oedipe? Dacă ne ajută bunul Dumnezeu, da. Într-adevăr, este necesar’, a încheiat directorul artistic al Festivalului ‘George Enescu’, maestrul Cristian Măcelaru.
Cristina Uruc, manager interimar Artexim, a amintit de sprijinul predecesorului său, Mihai Constantinescu, în organizarea acestei ediţii a Festivalului Enescu.
‘A fost o ediţie cu foarte multă emoţie, în care peste 80% din echipă a fost nouă, tânără, şi care s-a bucurat de sprijinul autorităţilor centrale – Ministerul Culturii şi Preşedinţia României – cărora le suntem foarte recunoscători, dar mai ales de sprijinul domnului Mihai Constantinescu. A fost alături de noi, pas cu pas, încă de când am preluat conducerea Artexim, în 2022, un sprijin fără de care, cu greu, aproape imposibil, am fi putut să ducem al bun sfârşit această ediţie, una cu peste 3.500 de invitaţi’, a spus Cristina Uruc.
Timp de 29 de zile, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium şi Teatrul Odeon au urcat, potrivit organizatorilor, peste 3.500 de artişti invitaţi, în cadrul a 90 de concerte.
Programul oficial din acest an a inclus şase serii de concerte, Seria ‘Mari orchestre ale lumii’ aducând orchestre internaţionale şi din România pe scena de la Sala Palatului, printre care s-au numărat Orchestra Filarmonică din Israel, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Tonhalle din Zurich, Orchestra Simfonică din Goteborg, Orchestra Operei de Stat Bavareze, Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională Radio, sau Orchestra Filarmonică Naţională a Ungariei.
Dirijori de prim rang internaţional au urcat pe scenă în cadrul festivalului, de la Cristian Măcelaru, Zubin Mehta, sau Sir Simon Rattle, la Paavo Jarvi, Delyana Lazarova, Lawrence Foster, ori Vladimir Jurowski. Printre solişti s-au numărat Martha Argerich, Renaud şi Gautier Capucon, Jose Cura, Katia şi Marielle Labeque, Alexandra Dariescu, Ştefan Cazacu, Raluca Ştirbăţ, Igor Levit, Yuja Wang, sau Avi Avital.
Concertele de la Ateneul Român au dat ocazia publicului să asculte cunoscute orchestre simfonice şi de cameră din lume, prilejuind întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera unor apreciaţi compozitori clasici şi contemporani. Tot pe scena Ateneului Român, au avut loc concertele de la miezul nopţii cu recitaluri de neuitat, la această ediţie a festivalului organizatorii propunând un program care a trecut de la muzica renascentistă şi barocă la folclorul tradiţional georgian şi momentele de improvizaţie.
Alte serii care au încântat melomanii au fost ‘Enescu şi contemporanii’, ‘Orchestre româneşti’, noua serie de ‘Concerte pentru familii şi copii’, – iniţiativă a maestrului Cristian Măcelaru, desfăşurată într-un spaţiu inclus în premieră în festival – Sala Majestic a Teatrului Odeon, dar şi Piaţa Festivalului, revenită după o pauză de câteva ediţii.
Ca şi la alte ediţii ale festivalului, numeroase alte serii de concerte s-au desfăşurat în cunoscute săli de concert din ţară.
Un proiect finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Români, cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ a fost organizată de ARTEXIM.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES s-a numărat printre partenerii media principali ai evenimentului.