Cea de-a doua ediție a FILIT Chișinău finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a început, în această dimineață, la Chișinău.
Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT, cel mai important brand românesc în domeniul literaturii, a avut loc la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în prezența directorului general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, Constantin – Valentin Răducanu, alături de secretarul de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului României, Dragoș Mihai Hotea, ministrului Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, a ambasadorului României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu, ambasadoarei Uniunii Europene în Republica Moldova, AIwona Piórko, a numeroși invitați, iubitori de literatură.
Aflat la cea de-a treia ediție la Chișinău și organizat sub genericul CHILL Edition, festivalul reunește, în perioada 25–28 septembrie, autori, editori și traducători din 11 țări.
Programul include:ateliere pentru copii și tineri,întâlniri interactive cu autori români și internaționali,serile FILIT cu invitați speciali: Andrei Pleșu, John Boyne, Franzobel, Josep Maria Miro.
Evenimentele au loc în librării, biblioteci, muzee și spații publice din Chișinău, transformând orașul într-un adevărat centru al literaturii contemporane.
DRRM rămâne partener constant al proiectelor culturale peste Prut, reafirmându-și angajamentul pentru consolidarea identității culturale românești în Republica Moldova.
Sursa: Ecopolitic.ro





