AcasăStiri generaleCea mai nouă promoţie a Universităţii de Medicină 'Carol Davila' se va...

Cea mai nouă promoţie a Universităţii de Medicină ‘Carol Davila’ se va numi ‘Ioan Moraru’

Promoţia 2022-2028 a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ se va numi ‘Ioan Moraru’, după cel care a primit, în 1985, Premiul Nobel pentru Pace, a declarat, luni, rectorul UMF, Viorel Jinga, la deschiderea noului an universitar.

‘Această decizie unanimă a Senatului Universităţii noastre, ca tânăra generaţie de studenţi medicinişti să poarte numele distinsului profesor, vine într-un fel în consonanţă cu dorinţa intensă de pace, în contextul european actual’, a explicat el.

Jinga a spus că în total 2.308 studenţi sunt înscrişi în anul I.

La ceremonie au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

‘Nu uitaţi de interacţiunea cu bolnavul, cu pacientul, oamenii au nevoie de empatie, au nevoie de sprijinul dumneavoastră, au nevoie să vă împărtăşească durerile lor, problemele lor’, le-a transmis Rafila tinerilor. Astfel, el a vorbit despre ‘vocaţia de a fi medic, vocaţia de a fi farmacist’.

‘Încercaţi să aduceţi ceea ce învăţaţi în România, încercaţi să vă desfăşuraţi activitatea profesională în România, care are nevoie de voi’, a arătat ministrul.

La rândul său, ministrul Apărării a vorbit despre respectul pentru meseria de medic.

‘Am trecut printr-o perioadă în care s-a văzut foarte clar că dacă societatea nu a ştiut să preţuiască destul de mult şi cred că nici acum nu ştie să preţuiască destul de mult această vocaţie şi această meserie, perioada COVID-ului, perioada pandemiei a arătat că medicii se sacrifică în fiecare clipă şi uneori chiar cu preţul vieţii, fiiend în prima linie a luptei împotriva unei pandemii’, a spus Vasile Dîncu.

În intervenţia sa, Vasile Dîncu a apreciat că ‘sistemul educaţional dintr-o ţară nu este niciodată perfect’.

‘Cu siguranţă că nici acum nu este perfect. Probabil că trebuie şi legile să le schimbăm continuu, dar vreau să vă invit pe dumneavoastră, profesori şi studenţi, să participaţi la această dezbatere privind legile educaţiei, pentru că, cu adevărat trebuie perfecţionate. Nu întotdeauna legiuitorul, fie că este vorba de Guvern sau de Parlament, ştie cel mai bine ce se întâmplă într-un domeniu’, a afirmat ministrul.

Prezent la ceremonie a fost şi fiul lui Ioan Moraru, Ionuţ Moraru. El a povestit că tatăl său, născut într-un sat din Transilvania, a ales să studieze la un liceu militar, pentru a nu fi trimis să muncească la câmp. Apoi a ales Medicina pentru că putea ajunge la facultate pe jos.

‘Singura soluţie pentru el ca să ajungă la facultate a fost că din satul Dârlos până în Târgu Mureş, în care era o facultate de Medicină, se putea ajunge pe jos (…) Vă rog pe voi să aveţi aceeaşi dorinţă şi pasiune’, a spus Ionuţ Moraru.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks