Cehia a raportat un număr record de 4.457 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, potrivit datelor comunicate miercuri de Ministerul Sănătăţii, care arată cel mai rapid ritm de creştere din Europa, transmite Reuters. Noul record – care l-a depăşit pe precedentul de 3.794 – ridică la 90.022 bilanţul general, ceea ce înseamnă o creştere de patru ori începând din 25 august. În acelaşi interval, numărul celor spitalizaţi cu COVID-19 a crescut de patru ori, punând o presiune suplimentară pe sistemul medical. În ultimele două săptămâni, Cehia a raportat 326,8 de cazuri la 100.000 de locuitori, depăşind pentru prima dată Spania, unde s-au înregistrat 302,4 la suta de mii de locuitori, conform datelor culese până la 6 octombrie de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Guvernul ceh, ca şi altele din Europa, se luptă să limiteze creşterea numărului de infectări, care a depăşit cifrele din martie şi aprilie. Guvernanţii încearcă însă să evite carantina strictă care a dus la închiderea magazinelor, restaurantelor şi şcolilor şi a redus activitatea multor firme, dând o lovitură economiei în trimestrul al doilea. Ministrul sănătăţii, Roman Prymula, a declarat că vineri va fi anunţată o înăsprire a măsurilor actuale, ce va viza mai ales activităţile de timp liber. ‘Haideţi să plecăm de la premisa că totul va fi mai strict pentru următoarele 14 zile’, a spus el. Guvernul a introdus deja reguli mai stricte în privinţa purtării măştilor şi a limitat orarul de funcţionare a barurilor, precum şi numărul de persoane ce pot sta la o masă în restaurante. De luni sunt interzise timp de două săptămâni spectacolele muzicale. Executivul vrea să evite o presiune prea mare pe spitale şi a afirmat că există încă suficiente paturi disponibile, dar înmulţirea în continuare a cazurilor ar putea necesita reorganizarea asistenţei medicale şi amânarea procedurilor neurgente. Numărul pacienţilor cu COVID-19 spitalizaţi a urcat la 1.387, dintre care 326 se află la terapie intensivă, de peste trei ori mai mulţi decât la vârful primul val al epidemiei.