Cei 15 cetăţeni români şi patru bulgari au sosit, sâmbătă, din Afganistan, cu un avion Hercules al Forţelor Aeriene Române, care a aterizat la Baza 90 Otopeni.
Este cel de-al treilea zbor de la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti. Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.
Începând cu 13 august, MAE a reevaluat şi ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan, îndemnând cetăţenii români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat şi să evite orice deplasare în zonă. Avertismentul MAE a fost determinat de faptul că evoluţiile în plan securitate în acest spaţiu se asociază cu un risc major de atentate teroriste şi de confruntări armate.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a convocat, pe 13 august, celula de criză inter-instituţională, care s-a activat imediat, realizând demersuri complexe pentru a identifica şi pune în practică soluţii rapide în scopul evacuării în siguranţă a cetăţenilor români aflaţi în Afganistan.
Potrivit MAE, celula de criză a acţionat într-un regim permanent pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan.
La momentul procesării primelor date disponibile şi luării deciziei organizării unei misiuni a Forţelor Aeriene Române, la nivelul Ambasadei României la Islamabad îşi înregistraseră prezenţa 60 de cetăţeni români cu activităţi în Afganistan, ca angajaţi ai Delegaţiei UE în această ţară, ai Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA), respectiv ai unei companii de securitate şi unui ONG.
La momentul accelerării deteriorării situaţiei de securitate, o parte dintre aceşti cetăţeni români părăsiseră deja teritoriul afgan, pentru efectuarea concediului de odihnă. De asemenea, 11 cetăţeni români, angajaţi ai Delegaţiei UE în Afganistan, fuseseră evacuaţi în urma cu scurt timp către Doha, urmând a-şi continua călătoria spre România, imediat ce vor fi fost îndeplinite toate procedurile specifice.
Din datele deţinute de MAE şi comunicate public la 16 august, în Afganistan, se aflau la momentul respectiv 35 de cetăţeni români, în principal personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil.
La nivelul celulei de criză inter-instituţionale, pe 16 august şi în noaptea de 16 spre 17 august, împreună cu Ministerul Apărării şi Forţele Aeriene Române, au fost parcurse în regim de urgenţă proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetăţenilor români.
Procedurile, extrem de complexe, au constat în obţinerea a 14 autorizaţii de survol pentru segmentele traseului de zbor, care a plecat spre Afganistan la 17 august, parcurgând mai multe state, de pe trei continente, indică MAE.
La 17 august, MAE a comunicat public faptul că alţi 16 cetăţeni români părăsiseră deja Afganistanul. De asemenea, ca rezultat al apelurilor repetate către cetăţenii români de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezenţa a încă şapte persoane, în Afganistan aflându-se la acel moment, conform evidenţelor de la nivelul ambasadei României la Islamabad, 27 de cetăţeni români.
Informaţiile disponibile despre cei 27 de cetăţeni din Afganistan indicau că o parte dintre aceştia se aflau deja în incinta Aeroportului Internaţional ‘Hamid Karzai’ din Kabul, iar o parte în alte locaţii.
Cetăţeni români activi în cadrul misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de asistenţă în Afganistan se aflau într-o clădire a ONU din Kabul, exprimându-şi însă, la momentul respectiv, ca şi ulterior, opţiunea de a fi evacuaţi conform planului ONU în acest sens.
De asemenea, un alt grup de cetăţeni români se aflau într-o bază militară în apropierea Aeroportului Internaţional din Kabul, fiind întreprinse demersuri pentru asigurarea tranzitului acestora către aeroport.
Aeronava militară de transport românească a aterizat la Kabul în noaptea de 18 spre 19 august, în urma unui zbor care s-a desfăşurat în bune condiţii şi a reuşit evacuarea, în această primă etapă, a unui cetăţean român. Cetăţeanul român, angajat al unei agenţii NATO, ce se afla deja pe Aeroportul Internaţional din Kabul, optând pentru evacuare, a fost transportat ulterior la Islamabad, unde a ajuns în condiţii de siguranţă şi găzduit.
Condiţiile de securitate deosebit de dificile şi periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetăţeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenţei aeronavei româneşti pe aeroport, deşi exista o astfel de perspectivă, aminteşte MAE.
La momentul derulării operaţiunii de către aeronava militară românească, erau înregistraţi ca fiind prezenţi în Afganistan 33 de cetăţeni români. Dintre aceştia, 16 au solicitat asistenţă în vederea evacuării de pe teritoriul afgan, fiind angajaţi ai unei agenţii NATO, ai unui program ONU, respectiv ai unei companii de securitate.
Cea mai mare parte a cetăţenilor români care au optat pentru evacuare se aflau, însă, în locaţii din afara aeroportului internaţional, autorităţile române din cadrul celulei de criză interinstituţionale efectuând demersuri complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului lor în siguranţă către aeroport.
La 19 august, un al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii, reuşind evacuarea a încă unui cetăţean român (angajat al unei agenţii NATO, aflat deja pe aeroportul internaţional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare), precum şi a trei cetăţeni ai unor state europene şi/sau aliate: un cetăţean bulgar, unul britanic şi unul american.
În cursul dimineţii de 20 august, un grup format din 14 cetăţeni români a fost transferat în incinta Aeroportului Internaţional din Kabul, în siguranţă, pregătindu-se pentru evacuare pe cale aeriană. Cei 14 cetăţeni români erau angajaţi ai unei companii de securitate cu activităţi în Afganistan şi s-au aflat într-o bază militară din afara aeroportului internaţional, fiind transferaţi în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de dificile, realizate încă din 16 august, de către autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale.
Conform MAE, în final, la data de 20 august, cu aeronava militară au fost extrase în condiţii de siguranţă un număr de 23 persoane, dintre care 16 cetăţeni români şi şapte cetăţeni străini (cinci bulgari, un britanic şi un american).