Centre de vaccinare împotriva COVID-19 sunt propuse de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în 23 de localităţi din Ilfov în etapa a treia a vaccinării, potrivit Consiliului Judeţean. Consiliul Judeţean Ilfov a anunţat pe Facebook că a dat curs solicitărilor de dotare a centrelor ce urmează să fie deschise în judeţ pentru vaccinarea generală a populaţiei în etapa a treia. ‘În acest moment, centrele de vaccinare, propuse de către Direcţia de Sănătate Publică, sunt în localităţile: Afumaţi, Baloteşti, Brăneşti, Buftea, Dobroeşti, Gruiu, Mogoşoaia, Otopeni, Snagov, Voluntari, Cernica, Berceni, Bragadiru, Chiajna, Chitila, Domneşti, Glina, Măgurele, Pantelimon, Popeşti-Leordeni, Periş, Vidra şi Cornetu’, a adăugat CJ Ilfov.