Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se circulă, luni, la ora 15,00, în condiţiile unui carosabil umed, cu acumulări de apă, iar pe tronsonul kilometric 88 – 212, între localităţile Vâlcelele (jud. Călăraşi) şi Constanţa, plouă torenţial şi există pericol de acvaplanare, informează Centrul Infotrafic din IGPR.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu foarte mare atenţie şi cu viteză deosebit de redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)