Războiul din Ucraina a adus în atenția opiniei publice structurile externe ale Federației Ruse și acțiunile acestora derulate pentru susținerea intereselor Moscovei în terțe țări. Una dintre aceste instituții care promovează interesele Rusiei, în special în domeniul propagandei, îl reprezintă Centrul Rus pentru Știință și Cultură din Republica Moldova, filială a Agenției Federale al Federației Ruse ”Rossotrudnichesstvo”. Acesta a fost deschis în luna februarie 2009 ca reprezentanță a ”Rossotrudnichesstvo”, aflată în Republica Moldova încă din anul 2002. Atât ”Rossotrdnichesstvo”, cât și Centrul Rus activează în baza unui acord bilateral semnat între Guvernul R.Moldova și Federației Ruse la 30.10.1998 și ratificat ulterior prin Legea nr 204-XV din 25.05.2001, transmite Deschide.md
În cadrul Centrului Rus activează în acest moment 6 diplomați ruși, plus trei membrii de familie și mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, angajați ca specialiști locali și personal tehnic.
Centrul Rus este condus de către Andrei Muraviov, care anterior a lucrat ca șef al Centrului Rus de Știință și Cultură din Malta, precum și ca specialist al aceluiași Centru din Kiev și India. Pe teritoriul Republicii Moldova el s-a evidențiat ca susținător, girând și participând la mai multe acțiuni ale Partidului „ȘOR”.
De asemenea, un alt angajat al Centrului Rus de la Chișinău este Arteom Naumenkov responsabil de regiunea transnistreană. Din datele identificate pe rețelele de socializare acesta se ocupă doar de Transnistria și promovează activ imaginea Centrului și a Federației Ruse pe teritoriul regiunii separatiste, participând activ la organizarea de evenimente în teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale de la Chișinău.
Un alt diplomat din cadrul Centrului Rus de la Chișinău, specializat de data aceasta pe regiunea UTA Găgăuzia, este Natalia Nenașeva, care a dezvoltat relații importante în Găgăuzia, sprijinind și acționând pentru promovarea unei identități pro-ruse a regiunii găgăuze.
Activitatea Centrului Rus din Chișinău
Începând cu anul 2021 s-a observat, din datele publice, o scădere considerabilă a proiectelor derulate de către Centrul Rus, dar și o scădere a interesului cetățenilor Republicii Moldova pentru evenimentele organizate de această structură. Motivele acestei reduceri sunt, pe de o parte lipsa mijloacelor financiare pentru susținerea evenimentelor și promovarea imaginii în diferite raioane ale Republicii Moldova, iar pe de altă parte războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, care a îndepărtat foarte mult tinerii să participe la activitățile Centrului. În activitățile sale Centrul Rus încearcă pe cât posibil să-și camufleze activitatea, evitând implicarea directă, folosind terțe persoane apropiate Centrului, iar în mediul on-line preferă să apară nu ca organizatori dar exclusiv ca ”susținători” ai acțiunilor. Din lipsa fondurilor, susținerea Centrului se reduce la donația de seturi de cărți, articole vestimentare cu logoul Centrului, diplome de participare și trofee nesemnificative comparativ cu țările Uniunii Europene, care investesc sute de milioane de euro anual pentru dezvoltarea R.Moldova.
Cu toate acestea, Centrul Rus pentru Știință și Cultură a organizat în cursul anului trecut mai multe deplasări la Moscova pentru medici din Transnistria și Găgăuzia, precum și a unor copii din aceste regiuni în Crimeea ocupată.
Este de mentionat ca la nivelul anului 2022 ignorând pericolul războiului și expunerea Crimeei la atacurile Ucrainei, Centrul a avut rolul de organizator intermediar în plecarea copiilor din RM la tabara de vara Artek. Mai mult, Centrul Rus a încercat să retrimită și anul acesta la data de 13.07.23 un alt grup de copii, dar datorită anulării zborului, conform surselor din Poliția de Frontieră, trimiterea acestora în Crimeea aflată în plin război a fost anulată.
În ultimii doi ani s-a observat o concentrare a activităților Centrului Rus în special asupra Transnistriei secesioniste, asupra Găgăuziei precum și asupra partidelor „ȘOR” și PSRM.
Principalii beneficiari ai proiectelor demarate de către Centrul Rus în Republica Moldova sunt:
– Comunitatea Conaționalilor Ruși, Chișinău
– Comunitatea Conaționalilor Ruși, Drochia
– Organizația”Voluntarii Victoriei”, structura a organizației de tineret ”Garda Tânără” a PSRM
Totodată, sprijiniți și invitați la evenimentele Centrului sunt membrii organizației de tineret a Partidului „ȘOR”, ”START” și organizația „NAȘ” (Staff-ul Popular Anticriză) condusă de deputatul Adunării Populare din Găgăuzia, Victor Petrov.
Precizăm că în luna februarie a acestui an, România a închis Centrul de Știință și Cultură Rus de la București pentru faptul că desfășura sub acoperirea acțiunilor culturale activități de propagandă, inclusiv de justificare a războiului contra Ucrainei.
Președintele Maia Sandu a avertizat și condamnat de mai multe ori acțiunile Federației Ruse în Republica Moldova, precum și încercările de destabilizare a acesteia, realizate de Moscova prin intermediul unor oligarhi fugari. În cadrul Marii Adunări „Moldova Europeană” din 21 mai, șeful statului a declarat că Republica Moldova a ales calea integrării europene pentru a nu mai trăi în șantajul rusesc, sărăcie și corupție.
„Timp de 34 de ani au încercat să ne blocheze viitorul, să ne dezbine, să ne țină în sărăcie, să ne șantajeze, au vrut să fim dependenți, au vrut să înghețăm, să cădem. Dar noi am rezistat!”, a declarat atunci Maia Sandu.
Articolul Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău, propagandă și sprijin pentru separatism în Republica Moldova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro