AcasăStiri generaleCeremonie militară, marţi, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene; participă...

Ceremonie militară, marţi, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene; participă ministrul Apărării şi şeful SMAp

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, marţi, începând cu ora 10,00, la ceremonia militară organizată cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, a informat MApN.

În cadrul ceremoniei, vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentului 74 PATRIOT – unitate tactică de luptă înfiinţată la 1 decembrie 2018, care are ca misiune operaţionalizarea sistemului de rachete sol-aer PATRIOT – îi va fi înmânat Drapelul de Luptă.

Potrivit MApN, ‘prin această ceremonie este omagiată memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri’.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks