AcasăPoliticaCES a dat aviz nefavorabil propunerii de modificare a legislaţiei electorale legate...

CES a dat aviz nefavorabil propunerii de modificare a legislaţiei electorale legate de Iohannis

Propunerea PNL care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid, a primit aviz nefavorabil de la Consiliul Economnic şi Social (CES), scrie cotidianul.ro.

„Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, arată CES

Este de evitat, de asemenea, modificarea legislației electorale cu șase luni înainte de alegeri.

„Motivul invocat pentru modificarea legislaţiei electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei preşedintelui de a fi ales. În virtutea calităţii de preşedinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcţie publică sau privată, şi deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales.

Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată şi implică faptul că sunt nesemnificative pentru atribuţiile şi cerinţele demnităţii de preşedinte, ceea ce este fals.

Mai mult, independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, motivează CES.

Mai mult, potrivit CES,  chiar dacă propunerea nu elimină sau restrânge drepturi în înţelesul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, având în vedere „nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale, modificarea  Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente în ultimele şase luni înaintea desfăşurării alegerilor, „pentru orice motiv”, rămâne „indezirabilă şi reprezintă un precedent preferabil de evitat”.

Consiliul Legislativ,  aviz favorabil cu observația că liberalii au înțeles greșit sintagma candidat independent.

Un candidat independent este unul care se auto-propune și vine cu o listă proprie de susținător, ceea ce nu ar fi cazul președintelui Klaus Iohannis, dacă, de exemplu, ar candida pe listele Partidului Național Liberal, potrivit consiliului.

Articolul CES a dat aviz nefavorabil propunerii de modificare a legislaţiei electorale legate de Iohannis apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks