Un proiect care prevede preluarea în administrare temporară a două tronsoane de drum forestier din Pădurea Băneasa, care să permită accesul în cartierul Greenfield, nu a fost aprobat vineri de către Consiliul General al Capitalei.
Proiectul, introdus pe ordinea de zi suplimentară, a întrunit 33 de voturi (din partea USR, PNL şi PMP), insuficiente în vederea aprobării, având în vedere că era necesară o majoritate de două treimi.
Pe de altă parte, primarul general, Nicuşor Dan şi consilierii generali intenţionează să convoace tot în cursul zilei de vineri o şedinţă de îndată, la finalul şedinţei ordinare, pentru a supune din nou votului proiectul respectiv.
Votul s-a desfăşurat în condiţiile în care vineri dimineaţă, în faţa sediului PMB, a avut loc un protest al locuitorilor cartierului Greenfield. Reprezentanţii acestora au luat cuvântul şi în şedinţa CGMB şi au cerut autorităţii locale să rezolve problema accesului, explicând că petrec 40 de minute doar pentru a ieşi din cartier, la o coadă cu cel puţin 300 de maşini. Ei au menţionat că se trezesc la ora 6.30 pentru a ajunge cu copiii la şcoală sau la grădiniţă.
PSD a depus un amendament prin care solicita Guvernului transmiterea celor două tronsoane în domeniul public al Municipiului Bucureşti pe o perioadă nelimitată, argumentând că preluarea temporară contravine legii. Propunerea PSD a întrunit 28 de voturi, insuficiente în vederea aprobării.
Prin proiect se solicita Guvernului transmiterea, pentru o perioadă de patru ani, a drumului D68-FE004 – 0,572 km, tronson cuprins între borna 38 şi borna 58, Pădurea Băneasa şi a drumului D-68-FE004, tronson cuprins între borna 58 şi borna 40, Pădurea Băneasa, din domeniul public al statului şi din administrarea Romsilva în domeniul public al Municipiului Bucureşti. Conform proiectului, Municipalitatea intenţionează să întreţină şi reabiliteze aceste drumuri şi să asigure accesul riveranilor cartierului Greenfield la imobilele cuprinse între Aleea Teişani şi Drumul Pădurea Pustnicu.
După efectuarea procedurii de preluare, se interzice trecerea acestor drumuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Bucureşti. În eventualitatea modernizării drumurilor forestiere este interzisă micşorarea capacităţii tehnice a acestora.
În referatul de aprobare se arată că Municipalitatea solicită preluarea în administrare pentru o perioadă de patru ani a celor două tronsoane, deoarece la nivelul Primăriei Capitalei există în analiză documentaţii PUZ pentru asigurarea accesului la cartierul Greenfield.