China intenţionează să crească treptat vârsta de pensionare pentru a face faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, a anunţat marţi publicaţia Global Times, citând un expert din Ministerul chinez al resurselor umane, relatează Reuters, scrie Agerpres.
Potrivit lui Jin Weigang, preşedintele Academiei chineze de drept al muncii şi ştiinţele securităţii sociale, China are în vedere o „modalitate progresivă, flexibilă şi diferenţiată de a creşte vârsta de pensionare”.
Astfel, „persoanele care se apropie de vârsta de pensionare vor trebui doar să amâne ieşirea la pensie cu câteva luni”. La rândul lor, tinerii vor fi nevoiţi probabil să muncească ceva mai mulţi ani, dar vor dispune de o perioadă îndelungată de adaptare şi tranziţie, a precizat expertul chinez.
„Cea mai importantă trăsătură a acestei reforme este de a le permite oamenilor să aleagă când să se pensioneze, în funcţie de circumstanţele şi situaţia lor”, a explicat acesta.
China încă nu a anunţat oficial o modificare a vârstei de pensionare, care în prezent este una din cele mai scăzute din lume, şi anume 60 de ani pentru bărbaţi, 55 pentru femeile care lucrează în birouri şi 50 pentru cele care lucrează în fabrici.
Luni, noul şef al executivului chinez Li Qiang a indicat că guvernul va face studii şi analize riguroase pentru elaborarea unei politici prudente în acest sens.
În condiţiile în care populaţia Chinei scade şi îmbătrâneşte, în parte şi ca urmare a politicii copilului unic, din perioada 1980 – 2015, presiunea asupra bugetului de pensii creşte, precum şi asupra factorilor de decizie care trebuie să ia măsuri.
Comisia pentru sănătate naţională a Chinei se aşteaptă ca numărul chinezilor care au ajuns sau trecut de 60 de ani să crească de la 280 de milioane la peste 400 de milioane până în 2035, adică echivalentul întregii populaţii a Marii Britanii şi SUA la un loc.
Şi speranţa de viaţă de crescut de la circa 44 de ani în 1960 la 78 în 2021, mai mult decât în SUA, şi se prevede ca până în 2050 să ajungă la 80 de ani.
În momentul de faţă, un pensionar din China este susţinut de contribuţiile a cinci lucrători, jumătate faţă de cât era acum un deceniu, fiind de aşteptat ca în 2030 această proporţie să ajungă la 4 la 1, iar în 2050 la 2 la 1.
Actualul sistem de pensii, ce se bazează pe o forţă de muncă în declin pentru plata pensiilor unui număr tot mai mare de pensionari, este nesustenabil şi trebuie reformat, atenţionează demografi şi economişti.
Datele Ministerului de finanţe arată că 11 din 31 de administraţii provinciale ale Chinei înregistrează deficite ale bugetelor de pensii, iar Academia de ştiinţe a Chinei a estimat că sistemul de pensii va rămâne fără bani până în 2035.
sursa – AGERPRES
Articolul China ar vrea să crească vârsta de pensionare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro