AcasăPoliticaChina se opune cu fermitate atacului violent împotriva instituţiilor statului din Brazilia

China se opune cu fermitate atacului violent împotriva instituţiilor statului din Brazilia

China ‘se opune ferm atacului violent’ împotriva instituţiilor statului în Brazilia, luate cu asalt duminică de către susţinători ai fostului preşedinte de extrema dreaptă Jair Bolsonaro, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, citat de France Presse, conform Agerpres.

‘China urmăreşte cu atenţie şi se opune ferm atacului violent împotriva autorităţilor federale în Brasilia la 8 ianuarie’, a declarat purtătorul de cuvânt Wang Wenbin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Beijingul ‘susţine măsurile luate de guvernul brazilian pentru calmarea situaţiei, restabilirea ordinii sociale şi păstrarea stabilităţii naţionale’, a adăugat diplomatul chinez.

După mai multe ore de haos, care au amintit de asaltul de acum doi ani asupra Capitoliului la Washington ce a urmat înfrângerii electorale a fostului preşedinte american Donald Trump, forţele de ordine braziliene au preluat controlul asupra palatului prezidenţial, Congresului şi Curţii Supreme invadate duminică de sute de opozanţi ai noului şef de stat, Luiz Inacio Lula da Silva.

‘Noi apreciem că, sub conducerea preşedintelui Lula, Brazilia va menţine stabilitatea naţională şi armonia socială’, a afirmat Wang Wenbin, calificând Brazilia drept ‘un partener strategic global’ al Chinei.

Preşedintele chinez Xi Jinping declarase la sfârşitul lunii octombrie că ‘este pregătit să lucreze’ cu Lula, care tocmai fusese ales, pentru a consolida parteneriatul dintre cele două ţări.

China se aşteaptă să fie una din primele ţări pe care preşedintele brazilian le va vizita în lunile următoare, după Argentina şi SUA, potrivit unei surse prezidenţiale din Brasilia.

În Brazilia, autorităţile judiciare au lansat primele investigaţii pentru a stabili cine este responsabil de aceste incidente violente survenite în Brasilia, unde a revenit preşedintele Lula, care a denunţat opera unor ‘pucişti’.

sursa – AGERPRES

Articolul China se opune cu fermitate atacului violent împotriva instituţiilor statului din Brazilia apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks