China a anunţat marţi că îşi va accelera campania de vaccinare a persoanelor vârstnice împotriva maladiei COVID-19, după ce a înregistrat un număr record de infectări în ultimele zile, informează AFP, notează Agerpres.
Anunţul a fost făcut după o serie de proteste considerate istorice, organizate weekendul trecut în mai multe oraşe chineze faţă de măsurile sanitare extrem de stricte care sunt în vigoare de aproape trei ani în această ţară.
Comisia Naţională pentru Sănătate (NHC) şi-a luat angajamentul, într-un comunicat, „să accelereze creşterea ratei de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani şi să continue să crească rata de vaccinare a persoanelor cu vârste între 60 şi 79 de ani”.
În acest scop, „un grup special de lucru va fi creat (…) pentru vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19”.
„Este necesar să facem pedagogie ştiinţifică în rândul populaţiei despre importanţa şi avantajele vaccinării şi să facem pe deplin cunoscută eficacitatea vaccinurilor în prevenirea formelor grave de boală şi a deceselor”, au adăugat reprezentanţii NHC.
Rata insuficientă de vaccinare în China, în special în rândul persoanelor vârstnice, este unul dintre argumentele promovate cu regularitate de Guvernul de la Beijing pentru a justifica politica sa sanitară strictă, denumită „zero COVID” şi care implică lockdownuri repetate, plasarea în carantină la venirea din străinătate şi testarea aproape zilnică a populaţiei.
Doar 65,8% dintre locuitorii chinezi cu vârste de peste 80 de ani sunt vaccinaţi cu schemă completă, au precizat reprezentanţii NHC într-o conferinţă de presă organizată marţi, în condiţiile în care China nu a autorizat deocamdată vaccinurile bazate pe tehnologia ARN mesager, considerate a fi mai eficiente împotriva virusului SARS-CoV-2.
Oficialii chinezi se tem că o anulare totală a restricţiilor sanitare ar copleşi sistemul naţional de sănătate şi ar cauza numeroase decese.
Însă nemulţumirea (cauzată de restricţiile foarte stricte – n.r.) este puternică în rândul populaţiei, ceea ce a dus la proteste pline de furie în mai multe oraşe chineze pe durata weekendului trecut.
Elementul declanşator a fost un incendiu mortal care s-a produs săptămâna trecută în Urumqi, capitala regiunii Xinjiang din nord-vestul ţării. Restricţiile sanitare au fost considerate vinovate pentru împiedicarea eforturilor depuse de echipajele de salvare, însă acest argument a fost respins luni de Guvernul chinez.
China a înregistrat 38.421 de noi infectări locale marţi, un număr apropiat de recordul zilnic stabilit de la începutul pandemiei de COVID-19, atins weekendul trecut. Însă imensa majoritate a cazurilor sunt asimptomatice şi numărul lor rămâne oricum infim în raport cu populaţia chineză, care este de 1,4 miliarde de locuitori.
sursa – AGERPRES
Articolul China va accelera vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19 apare prima dată în Ecopolitic.