AcasăStiri generaleChina:Echipa de experţi condusă de OMS începe întâlnirile online din carantină în...

China:Echipa de experţi condusă de OMS începe întâlnirile online din carantină în ancheta privind originile COVID-19

Echipa de experţi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care investighează originile COVID-19 începe vineri întâlnirile virtuale cu gazdele sale chineze dintr-un hotel din oraşul Wuhan din China, acolo unde a apărut pandemia, relatează Reuters. Joi, sosirea echipei de specialişti în acest oraş din centrul Chinei a fost perturbată de absenţa a doi dintre membri, care au căzut la testele de anticorpi pentru coronavirus în Singapore. Unul dintre cei doi experţi absenţi, un britanic, a trecut între timp un test, iar deplasarea ambilor în China este în pregătire, a precizat vineri Ministerul de Externe chinez. Cel de-al doilea este un sudanez al cărui test pentru anticorpi a ieşit din nou pozitiv, a explicat Beijingul. ‘Echipa se află în prezent în cele 14 zile de carantină şi este tratată foarte bine de gazdele noastre. Activitatea începe astăzi, cu prima zi, prin întâlniri de tip teleconferinţă cu echipa chineză’, a scris pe Twitter un membru al echipei, zoologul Peter Daszak. Accesul spre aleea şi parcarea hotelului unde este cazată echipa OMS era blocat vineri de un cordon de securitate, iar la intrare au fost instalaţi agenţi de pază. Vizita echipei internaţionale la Wuhan survine în contextul în care China este în alertă din cauza unei înmulţiri a numărului de cazuri de COVID-19 în nord-est. Statele Unite, care au acuzat China că a ascuns amploarea începutului pandemiei în urmă cu un an, au făcut apel la o investigaţie ‘transparentă’ a OMS şi au criticat condiţiile vizitei, conform cărora experţii chinezi au făcut prima fază a cercetării. Dominic Dwyer, un virusolog din echipa OMS, a spus că el şi ceilalţi oameni de ştiinţă încearcă să lase deoparte încărcătura politică din jurul vizitei. ‘Apare întotdeauna politica în astfel de cazuri, dar unul dintre lucrurile pe care ni le-a arătat COVID-19 este că, dacă există o ştiinţă solidă, poţi informa apoi politicul’, a spus el. ‘Vrei să acoperi golul ştiinţific cu răspunsuri astfel încât oamenii să poată lua decizii mai informate şi, prin urmare, posibil mai sensibile’, a adăugat expertul. Dwyer a precizat că următoarele etape ale deplasării urmează a fi stabilite, dar şi-a exprimat speranţa să poată vizita institute de cercetare, spitale şi piaţa unde au fost detectate primele cazuri de infectare la om, la sfârşitul lui 2019. ‘A înţelege cum funcţionează ele (pieţele) fizic văzându-le este de ajutor pentru că încercăm să ne dăm seama cum ar fi putut ajunge virusurile în piaţă din exterior şi cum s-ar fi putut răspândi în interiorul pieţei sau în unele părţi din ea, pentru ca apoi să se răspândească în comunitate’, a declarat el. Membrii echipei nu au voie să aibă întâlniri fizice pe perioada carantinei, aşa că vor avea toate întrevederile virtual. ‘Vom sta în cameră două săptămâni. Camerele sunt suficient de spaţioase şi ne-au pus la dispoziţie echipamente pentru exerciţii fizice şi ni se aduc mese’, a precizat Dwyer, adăugând că are la îndemână greutăţi, o coardă şi o saltea pentru yoga. Toţi cei 15 membri ai echipei conduse de OMS au fost testaţi negativ înainte de plecarea din ţările de origine şi au fost supuşi unor noi teste în timpul tranzitului prin Singapore.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks