AcasăPoliticaChirieac: PSD are mulţi potenţiali candidaţi la prezidenţiale; nu ştiu dacă un...

Chirieac: PSD are mulţi potenţiali candidaţi la prezidenţiale; nu ştiu dacă un candidat extern ar putea mobiliza organizaţiile teritoriale ale partidului

bogdan-chirieac

Analistul politic Bogdan Chirieac a arătat lunga listă cu posibilii candidați PSD la prezidențiale, în 2024, scrie dcnews.ro.

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre opțiunile Partidului Social Democrat privind candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. Întrebat de Lili Ruse, la România TV, despre cine sunt posibilii candidați, acesta a răspuns: „Eu cred că PSD are multe personalități
care ar putea candida la funcția de președinte al României”.

 

„Ca să începem din conducerea partidului, Marcel Ciolacu este în mod evident calificat pentru această funcție. Acolo se mai află și Sorin Grindeanu, care probabil își dorește această candidatură, mai este și doamna Gabriela Firea. Mai vorbim și despre domnul Alexandru Rafila, care era propunerea de prim-ministru a PSD după ce a câștigat alegerile parlamentare în 2020. V-am spus despre domnul Mihai Tudose, despre domnul Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, președintele Consiliului Național al PSD. Partidul are multe personalități care pot participa”, a explicat analistul politic.

„Să facem o listă și să ne rezumăm la candidați cu șanse”, a replicat Lili Ruse.

„Cu siguranță toți acești oameni pot intra în turul II. Depinde de emoția pe care o stârnesc pentru a putea trece și a câștiga turul I. La ei se adaugă categoric Mircea Geoană care este, dacă vreți, tot din zona PSD, a fost multă vreme președintele partidului. Dânsul este calificat și prin pozițiile internaționale pe care încă le deține și care vor „expira” în 2024. Aşadar, PSD are de unde alege.

Acum, pe ce se bazează dânșii – probabil așa și-au făcut sondajele – este faptul că ar avea mai multe șanse cu un candidat care nu face parte din partid. Nu știu ce să spun despre această variantă. În momentul în care un candidat extern este susținut de PSD, va lua toate relele PSD-ului. În plus, organizațiile nu vor fi la fel de mobilizate cum ar fi, de pildă, pentru Marcel Ciolacu. Este un aspect. În organizații sunt oameni care trebuie mobilizați”, a conchis Chirieac.

Articolul Chirieac: PSD are mulţi potenţiali candidaţi la prezidenţiale; nu ştiu dacă un candidat extern ar putea mobiliza organizaţiile teritoriale ale partidului apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks