Chişinău, 28 oct – Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Uniunea Europeană a dat dovadă de o decizie foarte curajoasă, foarte corectă, de solidaritate, coeziune şi a întins o mână de ajutor Republicii Moldova, dar şi poporului ucrainean, a declarat vineri preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, el mulţumind României că a fost tot timpul alături de ţara sa.
‘Este un eveniment plin de speranţă, în special în condiţiile actuale în care avem o invazie, un război injust dus împotriva vecinului nostru, Ucraina. Uniunea Europeană a dat dovadă de o decizie foarte curajoasă, foarte corectă, de solidaritate, coeziune şi a întins o mână de ajutor Republicii Moldova, poporului ucrainean. (…) De asemenea, trebuie să mulţumim României că a fost tot timpul alături de noi. Cunosc toate demersurile făcute şi la nivelul Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului, la nivel diplomatic şi al Casei Regale în susţinerea aspiraţiei noastre’, a afirmat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta şi cu Principele Radu.
Totodată, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a mulţumit şi pentru sprijinul acordat de România în contextul crizei energetice.
‘Din păcate, Federaţia Rusă recurge la gesturi dure şi inumane în raport cu infrastructura energetică şi populaţia nevinovată: femei, copii, bătrâni. România a fost alături de noi. A sărit prima să ne ajute. (…) Sperăm să trecem cu bine peste această iarnă. Cred că a venit timpul şi vom face tot ce trebuie pentru a deveni şi mai independenţi din punct de vedere energetic, pentru a nu mai fi şantajaţi cu gazul şi electricitatea’, a spus Igor Grosu.
El a preconizat că în actualul context geopolitic şi al crizei de energie şi căldură se aşteaptă la un nou val de refugiaţi din Ucraina.
‘Suntem pregătiţi. O parte vor rămâne la noi, dar o alta vor trece în România: femei, copii, bătrâni. Acesta este profilul noului val. Noi vom face tot posibilul să îi sprijinim’, a dat asigurări Igor Grosu.
Majestatea Sa Margareta şi-a exprimat sprijinul pentru Republica Moldova prin diferite proiecte.
‘Vrem să ajutăm cât mai mult posibil cu vocea noastră, cu puterea noastră. Am venit aici, am vorbit cu oamenii de aici. Cred că putem să vorbim cu o voce mai puternică. Sunt nişte proiecte pe care putem să le facem. Sunt proiecte pe care putem să le facem şi sunt lucruri care se numesc soft power. Este important că avem energia şi istoria în spatele nostru şi dragostea pentru ţara asta. Ne dorim ca în acest moment istoric unic să fim mai utili decât de obicei. Dorim să dezvoltăm nişte idei practice, dacă se poate’, a afirmat Custodele Coroanei.
Principele Radu a declarat, la rândul său, că va susţine cauza Republicii Moldova în faţa cancelariilor occidentale privind aderarea la Uniunea Europeană, ”aşa cum am făcut şi pentru ţara noastră când a păşit în UE”.
‘Majestatea Sa şi cu mine înţelegem foarte bine cât de urgent şi de important este acest moment care nu vine de multe ori în istorie ca o şansă. Suntem foarte conştienţi, pe baza experienţei pe care am avut-o cu aderarea României la Uniunea Europeană, cât de important este să fii mereu peste tot, să vorbeşti cu toate păturile societăţii, cu toate gândurile venite şi de la societatea civilă şi mediul economic până la cel politic. Înţelegerea Occidentului asupra părţii noastre de lume este foarte mică. Mai mică decât ne puteam închipui într-o lume atât de conectată a comunicării. Se cunoaşte foarte puţin, se înţelege foarte puţin mecanismul acestui colţ de lume. Noi suntem foarte bucuroşi să-l facem cunoscut. Noi nu avem mandat de 4 ani, nici de 8, nici de 12. Este dat de Cel de Sus, nu de votanţi. Aşa că suntem foarte bucuroşi să facem acest lucru zi de zi, aşa cum am făcut şi pentru ţara noastră când a păşit în UE. În vizitele noastre am dori să susţinem aderarea la UE’, a transmis Principele Radu.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a efectuat, vineri, o vizită la Chişinău, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, ocazie cu care au avut o serie de întâlniri cu oficialităţi din această ţară.