Liderul AUR George Simion a declarat marţi în emisiunea Proiect de Ţară România, de la Prima News TV, că eurodeputatul Cristian Terheş va conduce lista AUR la europarlamentarele din 2024. Ca să conducem România, avem nevoie ca cele două partide care reprezintă sistemul, PSD şi PNL, la următoarele alegeri parlamentare să nu mai ia împreună 50%, a mai spus Simion, precizând că de peste 9 luni de zile AUR este cu siguranţă cea de-a doua forţă politică din România, potrivit news.ro.
Liderul AUR a declarat că aceste alegeri europarlamentare din 2024 ”vor arăta o radiografie exactă a susţinerii partidului, nu ce se vede în sondajele plătite”.
”Obiectivul partidului este să trimită patrioţi, precum Cristian Terheş, la nivelul instituţiilor europene. 99% da, este o discuie pe care am avut-0, Cristian Terheş va conduce listele noastre pentru europarlamentare, şi atunci vom vedea câţi români simpatizează AUR şi ar putea să ne arate valoarea noastră”, a afirmat el.
”Cu siguranţă nu suntem micul PSD dar suntem cei care pot să facă PSD-ul mic”, a mai spus Simion.
Despre faptul că Terheş a intrat în Parlamentul European pe listele PSD, liderul AUR a precizat că a candidat în urma unei alianţe, este ţărănist, provine dintr-o familie de ţărănişti, împărtăţeşte aceleaşi valori ca şi AUR şi a fost în timpul pandemiei singura voce autentică, românească care s-a luptat în PE pentru drepturi şi libertăţi.
Simion a mai spus că nu se vede guvernând alături de PSD şi PNL, iar USR nu ştie dacă va mai trece pragul.
”Ţinta noastră este sistemul care a condus România în ultimii 30 de ani, reprezentat cu mici variaţiuni de aşa-zisa stângă şi aşa zisa dreaptă. Ne-au condus prin rotaţie dar practic aparţin aceluiaşi sistem. Acolo lovim noi, ca să conducem România, avem nevoie ca cele două partide, la următoarele alegeri parlamentare să nu mai ia împreună 50%”, a afirmat el.
Simion a mai spus că el crede că de peste 9 luni de zile, AUR este cu siguranţă a doua forţă politică.
”Suntem un pic în spatele PSD, da, vom intra în turul doi şi de aceea trebuie să fim foarte echilibraţi”, a completat el, conform news.ro.
Articolul Chris Terheş va deschide lista AUR pentru alegerile europarlamentare din 2024, anunţă George Simion apare prima dată în Ecopolitic.