AcasăStiri generaleCiclism/Coronavirus: Jumbo Visma se retrage de la Turul Italiei după testarea pozitivă...

Ciclism/Coronavirus: Jumbo Visma se retrage de la Turul Italiei după testarea pozitivă a olandezului Kruijswijk

Echipa ciclistă olandeză Jumbo-Visma a decis să se retragă de la Turul Italiei după anunţul testării pozitive la coronavirus a liderului său, rutierul olandez Steven Kruijswijk, aflat pe locul 11 în clasamentul general după nouă etape, informează cotidianul L’Equipe. La o oră după anunţul retragerii echipei Mitchelton-Scott, care a preferat să nu mai continue ‘Il Giro’ după testele pozitive ale lui Simon Yates şi ale altor patru membri din staff, formaţia Jumbo-Visma a decis la rândul ei să nu ia startul în etapa a 10-a, marţi dimineaţă. ‘Considerăm că decizia cea mai responsabilă este să ne retragem de la Il Giro, întrucât am fost în contact cu Steven’, a reacţionat Addy Eggels, unul din directorii sportivi ai lui Jumbo-Visma. Nu mai puţin de cinci echipe au înregistrat cazuri pozitive la coronavirus în primele zece etape ale cursei, celelalte fiind Sunweb, Ineos-Grenadiers şi AG2R-La Mondiale. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks