AcasăStiri generaleCiclism/Coronavirus: Membri ai echipelor Bahrain-Mc Laren şi Sunweb, testaţi pozitiv înainte de...

Ciclism/Coronavirus: Membri ai echipelor Bahrain-Mc Laren şi Sunweb, testaţi pozitiv înainte de Turul Spaniei

Doi membri ai echipelor Bahrain-McLaren şi Sunweb au dat rezultate pozitive la testele pentru depistarea Covid-19, înainte de debutul Turului ciclist al Spaniei, au anunţat luni Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI) şi organizatorii Vuelta, menţionând că nu este vorba despre sportivi, scrie AFP. ”Doi membri ai personalului, unul de la Bahrain-McLaren şi celălalt de la Sunweb, au dat rezultate pozitive pentru Covid-19. Aceştia au fost preluaţi de medicii celor două echipe care au dispus măsurile de izolare care se impun în asemenea cazuri”, a anunţat UCI. Conform sursei, toţi sportivii care urmează să ia startul în competiţie au fost testaţi, însă niciunul nu a avut rezultat pozitiv. Ediţia 2020 a Turului ciclist al Spaniei va fi una inedită, deoarece se dispută cu aproape două luni mai târziu decât avea loc în mod obişnuit, din cauza bulversării calendarului sportiv internaţional de către pandemia de coronavirus. Vuelta va începe marţi, la Irun, şi se va încheia în data de 8 noiembrie, la Madrid. Cursa a fost scurtată cu trei etape faţă de programul iniţial, etapele din Olanda fiind anulate din cauza pandemiei. De remarcat că ultima săptămână a Turului Italiei va fi comună cu prima săptămână din Turul Spaniei. Marele favorit al cursei iberice se anunţă slovenul Primoz Roglic, campionul de anul trecut. La ediţia a 75-a a Turului Spaniei unul dintre adversari va fi frigul, având în vedere că vârful Tourmalet (2.115 m), pe care se va încheia etapa a şasea, era deja acoperit cu zăpadă cu o săptămână înaintea startului cursei. Dacă Il Giro a pierdut doi dintre favoriţi, Simon Yates şi Steven Kruijswijk, ambii testaţi pozitiv şi retraşi de către echipa Jumbo Visma, pentru a evita astfel de riscuri, organizatorii Turului Spaniei au decis ca nouă ascensiuni să fie interzise publicului, şapte dintre acestea având sosirea pe vârfuri montane. Alţi favoriţi ai cursei se anunţă a fi ecuadorianul Richard Carapaz, campionul de anul trecut al Turului Italiei, susţinut la Ineos de britanicul Chris Froome, la ultima cursă sub tricoul acestei echipe, în timp ce Movistar îl propune pe spaniolul Enric Mas, care va fi susţinut de ”veteranul” Alejandro Valverde.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks