AcasăStiri generaleCiclism: Remco Evenepoel, pozitiv la Covid-19, a părăsit Turul Italiei

Ciclism: Remco Evenepoel, pozitiv la Covid-19, a părăsit Turul Italiei

Rutierul belgian Remco Evenepoel, liderul Turului ciclist al Italiei după nouă etape, a părăsit cursa duminică seara, după un test pozitiv la Covid-19, a anunţat echipa Soudal-Quick Step, citată de AFP.

”Sunt cu adevărat dezolat că trebuie să părăsesc cursa. În cadrul protocolului echipei, am efectuat un test de rutină, care, din nefericire, s-a dovedit a fi pozitiv”, a declarat campionul mondial într-un comunicat, care a venit după ce îmbrăcase din nou tricoul roz de lider, în urma victoriei reuşite în etapa a noua, de duminică.

Un alt ciclist nevoit să părăsească Turul Italiei din cauza unei test pozitiv la Covid-19 este columbianul Rigoberto Uran (EF), care a prezentat simptome, după contratimpul de la Cesena.

Noul lider al clasamentului general, după retragerea lui Evenepoel, este britanicul Geraint Thomas (Ineos), urmat de slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma), la 2 secunde, şi de un alt britanic, Tao Geoghegan Hart (Ineos), la 5 secunde, etc.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks