Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a estimat că şcolile din alte 200 de localităţi ar urma să funcţioneze, începând de săptămâna viitoare, cu prezenţa fizică a elevilor din toate clasele, în contextul în care în prezent 703 localităţi au rata de infectare de peste 1 la mie.
‘Astăzi, la momentul la care vorbim, avem doar 703 localităţi cu rata de infectare peste 1 la mie. Toate celelalte sunt rată de infectare sub 1 la mie, deci vor putea merge în continuare cu prezenţă fizică. Diferenţa faţă de modul de funcţionare în această săptămână, care s-a bazat pe rata de infectare de vinerea trecută, când aveam 939 de localităţi, mâine vom avea probabil sub 700 de localităţi. Deci, săptămâna viitoare, elevii din alte peste 200 de localităţi vor putea merge cu prezenţă fizică’, a arătat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
El a reamintit că modul în care va funcţiona şcoala săptămâna viitoare va fi stabilit vineri, în funcţie de rata de infectare.
‘Regulile din ordinul comun de ministru sunt foarte clare. Şcoala funcţionează săptămâna viitoare după scenariul: rata de infectare din vinerea precedentă. Astăzi, rata de infectare în Bucureşti, spre exemplu, este 1,3 la mie. Vom vedea cât este mâine. În funcţie de rata de infectare de mâine, vom şti dacă săptămâna viitoare şcolile vor funcţiona integral cu prezenţă fizică, în cazul în care rata de infectare scade sub 1 la mie, sau dacă vor funcţiona, aşa cum ştim, fără prezenţa fizică a elevilor de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a. Aceste reguli sunt clare, sunt cunoscute, sunt aplicabile şi se vor aplica. În momentul în care vom avea o confirmare a acestui trend descendent, probabil că atunci vom avea – şi sperăm cu toţii să avem mai toate localităţile cu rată de infectare mai mică de unu la mie’, a spus acesta.