Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, vineri la prânz, 149 de localităţi sunt în scenariul roşu privind condiţiile de desfăşurare a cursurilor şcolare şi 903 în scenariul galben. ‘Sunt 149 de localităţi aflate acum în scenariul roşu. Sunt 903 localităţi în scenariul galben, în care vor merge copii de grădiniţă, vor merge cu prezenţă fizică clasele I – IV plus clasa pregătitoare şi, de asemenea, vor merge elevii din clasele terminale care vor susţine examenele naţionale în curând’, a declarat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă. El a precizat că în ordinul comun pe care l-a semnat împreună cu ministrul Sănătăţii referitor la începerea cursurilor s-a încercat să se răspundă tuturor întrebărilor posibile cu privire la şcolile care se deschid, în ce scenariu, având în vedere, totodată, perspectiva părinte – profesor – manager de şcoală.