Examenele naţionale se vor susţine la datele planificate, cu prezenţă fizică, oricare va fi situaţia, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că vor fi organizate două sesiuni atât la evaluarea naţională, cât şi la bacalaureat.
‘Pe 22 iunie începe evaluarea naţională. Este vorba de sesiunea normală pentru evaluarea naţională, pentru că, din dorinţa de a da şansa şi acelor elevi care ar putea fi în imposibilitatea de a se prezenta la examen, vom organiza o a doua sesiune a evaluării naţionale, în datele de 5, 6 şi 7 iulie, la două săptămâni după sesiunea normală. Cei care nu se vor putea prezenta la prima sesiune a bacalaureatului, pe 28 iunie, au a doua şansă pe 16, 17, 18 august. Examenele se vor susţine la datele planificate, cu prezenţă fizică, oricare va fi situaţia. Suntem îndreptăţiţi să sperăm că nu vom avea probleme de carantinare pe parcursul examenelor naţionale. Asta înseamnă că toţi elevii de clasa a VIII-a şi clasa a XII-a se vor putea prezenta pentru a susţine examenele naţionale cu prezenţă fizică’, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.
Ministrul Educaţiei a precizat că excepţie vor face elevii care sunt infectaţi cu noul coronavirus şi nu pot participa la aceste examene.