Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat marţi că în urma unei discuţii cu ministrul Sănătăţii s-a decis ‘o flexibilizare’ cu privire la testarea elevilor, acestea nemaifiind obligatorii doar în zilele de luni şi joi.
‘Din momentul în care şcolile primesc aceste teste, având în vedere şi operaţiunea suplimentară de asamblare a lor, operaţiune care se face cu maximă celeritate prin efortul personalului din învăţământ, nu altcineva lucrează la asamblarea acestor teste, din acel moment pot ajunge la elevi. Am discutat cu ministrul Sănătăţii, a existat o flexibilizare cu privire la testare, să nu fie numai luni şi joi, să existe o testare de două ori pe săptămână, cu interval de două zile între teste, lucru cu care Ministerul Sănătăţii a fost de acord şi apreciez acest lucru’, a afirmat el la sediul ministerului.
Cîmpeanu a arătat că cele 70 de milioane de teste pentru elevi şi personalul din învăţământ, aprobate prin hotărârea CNSU, ajung pentru 11-12 săptămâni. El a amintit că după prima săptămână de testare au fost depistate 176 de cazuri, dintre care 45 confirmate prin testare PCR.
‘Avem o hotărâre a CNSU care trebuie să fie pusă în aplicare. Cele 70 de milioane de teste din hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial, ajung pentru testarea elevilor vreme de 11-12 săptămâni, pentru că am dat numărul de beneficiari – elevi, preşcolari şi angajaţi din învăţământ – se înmulţeşte numărul de beneficiari cu doi, ajungem la 6,2 milioane de teste pe săptămână, 70 de milioane împărţim la 6,2 milioane. Până acum am avut testare într-o singură săptămână complet, săptămâna trecută, au fost găsite 176 de cazuri pozitive. Din aceste 176 de cazuri, 45 au fost confirmate, 85 au fost infirmate prin teste PCR, iar 46 nu au primit un răspuns, pentru că nu poţi să obligi părinţii să meargă la testare PCR, nu există obligativitate legală, deşi ar trebui să fie acest lucru. 35% este rata de validare. 45 din 130’, a declarat Cîmpeanu.
Cîmpeanu a subliniat că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dat asigurări că vor face tot ceea ce este posibil astfel încât şcolile să fie aprovizionate ritmic cu teste COVID.
‘Ministerul Educaţiei solicită alături de elevi să existe teste în şcoli. Prim-ministrul Guvernului României solicită acelaşi lucru. Există o hotărâre CNSU, nr. 83 din 2021, care spune că trebuie achiziţionate 70 de milioane de teste pentru testarea de două ori pe săptămână, ne spune Ministerul Sănătăţii prin instrucţiunea din Monitorul Oficial, trebuie testaţi toţi preşcolarii din grădiniţe, toţi elevii, tot personalul de învăţământ (…). Există o hotărâre CNSU care trebuie să fie pusă în aplicare. Urmare a acestei hotărâri CNSU, Agenţia Naţională a Medicamentului a elaborat cerinţele de performanţă (…). Mai apoi, pe baza cerinţelor de performanţă elaborate de Agenţia Medicamentului, Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate a făcut caietul de sarcini, a organizat licitaţie şi a semnat acordurile cadru. Pasul trei: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza paşilor anteriori, a semnat contractele cu furnizorii. În contracte sunt inclusiv termenele de livrare. Ministrul Educaţiei nu este parte semnatară într-un contract, să poată avea controlul pe termenele de livrare. IGSU este parte în contract. IGSU ne-a asigurat că face toate demersurile posibile pentru aprovizionare ritmică cu teste’, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Întrebat dacă după cele 11-12 săptămâni de testare se va justifica o continuare a acestui demers, el a spus că decizia aparţine Ministerului Sănătăţii.
‘Nu ştiu care este durata crizei sanitare. Nu ştiu la Ministerul Educaţiei şi nici nu pot să anticipez. Este Ministerul Sănătăţii, sunt cei care răspund de evoluţia epidemiologică, cei care o să ne spună cât se justifică. Deocamdată, prin hotărârea CNSU trebuie să avem teste pentru 11 săptămâni. Am avut pentru o săptămână completă, suntem în cea de-a doua săptămână, deci este simplu, mai avem nevoie din acea hotărâre la care mă raportez, pentru că acolo s-a făcut calculul numărului de teste, mai avem nevoie pentru încă nouă săptămâni în afară de aceasta. Ştiu şi graficul de învăţământ pe care l-am pus la dispoziţia IGSU – se ia vacanţă pe 23 decembrie, se revine la şcoală, unii pe 3 ianuarie, alţii pe 10 ianuarie’, a spus Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, testele prevăzute în hotărârea CNSU nr. 83 ar fi de ajuns până la începutul lunii martie.