Studenţii ucraineni refugiaţi în ţara noastră vor beneficia de burse în aceleaşi condiţii ca studenţii români, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
‘Avem în pregătire un proiect de hotărâre de guvern prin care aceşti refugiaţi ucraineni – de cetăţenie ucraineană – să poată beneficia şi de burse în aceleaşi condiţii în care beneficiază studenţii români’, a declarat Cîmpeanu.
Totodată, există un program care gestionează schimburile universitare, prin care instituţiile de învăţământ superior româneşti pot primi cadre didactice refugiate din Ucraina.
‘Bursele pe care Ministerul Educaţiei le acordă în această situaţie sunt nişte burse pe care le apreciez a fi generoase. Este vorba de 590 de euro pe lună pentru cei care posedă titlul de profesor, de 390 euro pe lună pentru cei care posedă titlul de conferenţiar obţinut într-o universitate din Ucraina, de 360 de euro pentru cei care posedă titlul didactic de lector sau şef de lucrări şi 330 de euro pe lună pentru cei care posedă titlul de asistent universitar’, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Va fi elaborat un ordin de ministru privind funcţionarea unor comisii la nivelul fiecărui judeţ, care vor coordona primirea elevilor ucraineni şi repartizarea în şcoli. Din comisii vor face parte inspectorul şcolar general, doi inspectori, trei cadre didactice şi un consilier sau un psihopedagog.
‘Ministerul Educaţiei a iniţiat şi există această posibilitate acum ca şcolile să poată angaja sau studenţi înmatriculaţi în universităţile româneşti la programe de studii în limba ucraineană sau cadre didactice pensionare. Alături de posibilitatea finanţării cadrelor didactice care vin din Ucraina şi care au disponibilitate în a se implica în educaţia copiilor ucraineni. Sperăm ca aceste modificări să poată acoperi întreg spectrul solicitărilor şi aşteptărilor’, a adăugat ministrul Educaţiei.
Cîmpeanu a mai declarat că este în lucru şi un ordin comun al miniştrilor Educaţiei, Sănătăţii şi Familiei, care va reglementa procedura aplicabilă în cazul minorilor din Ucraina care nu sunt însoţiţi de către părinţi.
Potrivit acestuia, un alt ordin comun va stabili metodologia de decontare a serviciilor de cazare şi masă pe care universităţile le-au acordat până acum şi pe care le vor acorda în continuare pentru refugiaţii din Ucraina.