Fostul șef al spionajului, gen.(r) Silviu Predoiu, candidat la președinție, ridică o întrebare legitimă, într-o poziționare făcută în emisiunea lui Ionuț Cristache de la Gîndul: cum se face că aceiași intelectuali se ambiționează de decenii să recomande poporului cu cine trebuie să voteze la președinție, pentru că ”e cel mai bun”?, scrie inpolitics.ro.
Chestionat în legătură cu Nicușor Dan, fostul șef al SIE a răspuns:
”Dumnealui este un Iohannis 2.0 și noi refuzăm să vedem acest lucru și se găsesc Ana Blandiana ori Liiceanu care ne spun că Nicușor Dan ar fi bun…Păi, cine îi ascultă ar trebui să și amintească că tot ei au fost de părere că și Constantinescu este bun și am văzut cît a fost de bun, ei au fost de părere că Băsescu este foarte bun, și am văzut cît a fost, ei au fost de părere că Iohannis este foarte bun, ei au fost la guvernare cu Alianța Civică. Cîte eșecuri trebuie să aibă ca să învețe să tacă?”, a spus Predoiu.
”Dacă oamenii din această categorie – intelectualii, cum ar veni – intelectualii educați, recunoscuți, dacă ei nu pot decît să ne spună că Nicușor Dan – care spune el, cu gurița lui, ”nu știu să comunic”, ”nu știu să mi fac relații”, ”nu știu să iau decizii” – e bun, păi atunci ce președinte vreți?” s-a mai întrebat, ironic, candidatul.
Articolul „Cînd vor renunța Blandiana ori Liiceanu să mai recomande poporului român cei mai ”buni” președinți?”, se întreabă fostul şef al SIE, Silviu Predoiu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro