AcasăPoliticaCiolacu, apel la Piedone: Să ne aşezăm la masă, să nu avem...

Ciolacu, apel la Piedone: Să ne aşezăm la masă, să nu avem orgolii!

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel, marţi, la Cristian Popescu Piedone şi i-a cerut să nu existe orgolii şi să se aşeze la masă pentru a construi ce este cel mai bine pentru Bucureşti, transmite Agerpres.

„O să îmi permit, prin intermediul dumneavoastră, să fac un apel şi la un alt prieten de-al meu, prieten de-al fratelui meu, cunoştinţă de peste 30 de ani, Cristian Popescu Piedone. Cred că în viaţă trebuie să ne aşezăm la masă, să nu avem orgolii şi să reuşim, cum a reuşit această echipă la Sectorul 2, să construim ce este cel mai bine pentru Bucureşti. Experienţa, determinarea, profesionalismul de care a dat dovadă atunci când a fost primar general al Capitalei Gabriela Firea confirmă faptul că este cea mai bună candidată în acest moment pentru fotoliul de primar general. Sunt ferm convins că domnul Piedone va primi mesajul meu şi împreună vom depăşi orgoliile şi vom trece la un mod în care trebuie să construim”, a afirmat Marcel Ciolacu, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Rareş Hopincă la funcţia de primar al Sectorului 2 din partea PSD – PNL.

Liderul social-democraţilor a reiterat că Popescu Piedone este un primar foarte bun pentru Sectorul 5.

Marcel Ciolacu i-a asigurat pe membrii PSD şi PNL prezenţi în sală că alianţa electorală dintre cele două partide, dar şi coaliţia de guvernare sunt „mai puternice ca oricând”.

„Am luat o decizie împreună cu domnul Nicolae Ciucă după 14 ore, amândoi având un sentiment pe care nu l-am avut până acum, mai ales că fac parte din cel mai mare partid din România. Vorbim de cele două mari partide din România, PSD şi PNL, ajunsesem într-o postură de arbitri. Noi, de obicei, cele două partide, fiind jucătorii principali din fiecare meci. Ajunsesem la discuţii pe cine să hotărâm să fie primarul general, dacă e mai bine să fie domnul Nicuşor Dan, sau mai bine domnul Piedone, lucru inadmisibil pentru cele două partide şi pentru calitatea noastră de preşedinţi de partid. Aşa că nici nu ne-am luptat, nici nu ne-am certat în coaliţie şi am găsit soluţia să stricăm acest joc în doi”, a precizat premierul.

Articolul Ciolacu, apel la Piedone: Să ne aşezăm la masă, să nu avem orgolii! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks